Psihologia politică şi apărarea socială (L)

Până la urmă autorul şi-a dat seama că observaţiile sale nu au nicio bază reală. într-un recent articol revine asupra subievtului şi afirmă:
„Prima reformă ce trebuie făcută este clasarea materiilor din programe după valoarea lor utilitară, iar a doua, aplicarea acestui raport valoric al utilităţii sociale în universitatea activă ca şi în administrarea acestui raport, astfel încât o materie predată să fie restrânsă, iar alteia să i se acorde mai mult spaţiu de predare, unele catrede să fir suprimate, iar altele să fie nou înfiinţate”.
După cum se vede, niciunul dintre aceşti eminenţi specialişti nu a reuşit, nici până acum, să înţeleagă că ceea ce trebuie modificat nu sunt materiile, ci metodele de predare. Să propui să măreşti sau să restrângi orele de predare a materiilor, să suprimi unele catedre sau să înfiinţezi altele noi, reprezintă o frazeologie inutilă ce nu se bazează pe nicio idee care să coordoneze aceste propuneri.
în numărul aceleiaşi reviste, unde a apărut discursul din care am citat, se află un materal al domnului Le Chatelier, foarte bine conceput, ce-i poate face pe numeroşi universitari, ce gândesc la fel ca domnul Appel, să priceapă care este deosebirea dintre omul a cărui educaţie practică i-a format gândirea, capabilă să analizeze şi să judece şi cel care s-a limitat doar să memoreze ceea ce este scris în manuale, învăţând mecanic teoriile abstracte fără să fie obişnuit să raţioneze pentru a ajunge la judecăţi de valoare socială. Autorul se referă, caz ce poate fi observat în mai multe uzine, la doi ingineri ce trebuie, fiecare, să instaleze cuptoare Siemens cu căldură regenerabilă. Este imposibil ă foloseşti indicatorii din carte, căci există aproape o sută de modele de astfel de cuptoare şi nimic nu te poate ajuta să te poţi folosi de toate în acelaşi fel, deoarece felul cum se comportă fiecare diferă de la unul la altul, conform nenumăratelor calităţi de cărbune folosit. Cel ce se bazează doar pe teoria din manual, este în întregime pierdut. Bâjbâie la întâmplare, şi, după ce a pus conducerea uzinei să cheltuiască sume considerabile şi timp preţios, este obligat, până la urmă, să ceară sfatul unui specialist. în schimb, inginerul a cărui pricepere, ca peste tot în Franţa, nu se bazează doar pe memorare şi a cărui capacitate de analiză ştiinţifică se bazează şi pe practica de zi cu zi, procedează
altfel.
„După o serie de observaţii, va ajunge să facă să varieze doar una dintre condiţiile experimentate: într-o zi doar modul de suflaj, în alta tipul de cărbune sau cantitatea de apă folosită pentru cenuşar. Aceste încercări metodice îi vor permite să analizeze în fiecare caz rezultatul cutărei sau cutărei modificări şi-l vor ajuta treptat să obţină o funcţionare normală a gazogenului. Timpul pierdut va fi minim, iar cheltuielile insignifiante”.
Fiecare perioadă din istoria popoarelor împune un nou tip de învăţământ, deoarece mediul social se schimbă şi astfel apar noi nevoi sociale. Greşeala sistemului nostru de învăţământ este că nu ştie să se adapteze.
„învăţământul franţuzesc, scria recent un fost ministru, domnul Hanotaux, se bazează doar pe toceală. Tinerii noştri, până la douăzeci şi cinci de ani, îşi tocesc doar coatele pe băncile şcolilor, iar mintea le devine tot mai îngustă; nu fac decât să reproducă lecţiile predate, ceea ce-i face remarcabil de incapabili să se confrunte cu viaţa. Existenţa elitelor noastre se învârte în jurul maculaturii sau în jurul reformulării unor lucruri deja uzate. Această ignoranţă, acest dispreţ faţă de realităţile înconjurătoare, această falsă apreciere a valorilor sociale este la bază învăţământului nostru modern: contaminează majoritatea activităţilor noastre liber profe-sionoste”.
Unele principii, formulate în câteva cuvinte, pentru a fi explicate pe larg necesită uneori să redactezi un întreg volum. Aplicarea atât de greşită a principiilor psihologice ce stau la baza învăţământului nostru superior, secundar şi primar a ajuns să pătrundă şi în învăţământul tehnologic, ceea ce va duce la ruinarea industriei noastre.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.