Cea mai rea dintre toate lumile posibile (21) De la explozia urbană le bidonville-ul global

de Mike Davis_
Gecekondu înseamnă în limba turcă „construit în timpul nopţii”. Squatterii eroici de pe „Colina florilor” construiesc cu toţii, noaptea, mici locuinţe pe care autorităţile le demolează dimineaţa. După un asediu homeric de treizeci şi şapte de zile, guvernul va ceda şi va autoriza existenţa noului gecekondu, ce va răsări pe un munte de gunoaie.
Majoritatea comunităţilor de squatteri sunt totuşi rezultatul a ceea ce sociologul Asef Bayat, vorbind de Tehera şi Cairo, a numit a fi o „liniştita frecventă încălcare a dreptului de propi-etate”: infiltrarea paşnică, la scară mică, în situri marginale sau intrestiţiale. Contrar „modului brechtian de luptă şi de rezistenţă de clasă” a ţăranilor săraci – despre care James Scott a vorbit în celebrele sale studii -, aceste lupte ale săracilor de la oraş nu sunt, conform lui Bayat, decât „simple acţiuni defensive, dar tăcut ofensive”, în măsura în care vizează neîncetat să extindă spaţiul de supravieţuire şi drepturile celor excluşi. Acest gen de încălcare a dreptului de propietate, după cum vom vedea în capitolul următor, este frecvent declanşat când se ivesc condiţii favorabile ocupării de pământuri, de exemplu atunci când alegerile sunt strânse între doi candidaţi, când are loc o catastrofă naturală, o lovitură de stat sau o revoluţie.
Practicarea squatului sub toate formele sale, probabil a atins apogeul în America Latină, Orientul Mijlociu şi Asia de Sud-Est, în cursul anilor ’70. Se continuă şi acum stricto sensu în mod esenţial pe terenurile urbane de scăzută valoare, adesea în locuri periculoase sau foarte marginale, cum ar fi terenurile inundabile, pantele dealurilor, mlaştini sau situri contaminate. Aşa cum a subliniat specialistul în economie urbană, Eileen Stillwaggon, „de regulă, squat-teri ocupă terenuri unde nu este nimic de închiriat, terenuri ce au o valoare aşa de scăzută că nimeni nu se oboseşte să le ia în proprietate şi nici să exercite dreptul de proprietate”. Astfel, la Buenos Aires, majoritatea aşa numitelor villas de emergencia – de cele mai multe ori construite de imigranţi clandestini bolivieni sau paraguayeni – se află pe malurile urât mirositoare ale foarte poluatelor fluvii Rio de la Reconquista şi Rio de la Matanza. „Apa stătută şi apele uzate netratate, scurse prin sistemul de canalizare, scrie geograful David Keeling după o vizită într-una din villa tipice pe malul luyi Rio de la Reconquista, răspândea un miros aşa de insuportabil şi de urât, zona întreagă fiind copleşită de prezenţa şobolanilor, ţânţarilor, muştelor şi a altor insecte”. Faimoasele villas sunt tolerate deoarece siturile contaminate unde au fost construite sunt deocamdată fără valoare, din cauza unei economii aflată în depresie. La Caracas, sărăcăcioasele ranchos ale squatterilor continuă să ocupe pas cu pas terenul de pe versanţii abrupţi, mereu ameninţaţi de alunecările de teren, unde niciun antreprenor întreg la minte nu ar putea să-i con-dere zone construibile. Astfel, squatul a devenit un pariu împotriva catastrofei ineluctabile.
Dar terenurile periferice plate, chiar deşertice, au o valoare de piaţă şi, chiar dacă ele sunt, de cele mai multe ori, descrise ca squat, majoritatea stabilirii de rezidenţi cu venituri micila periferiile urbane are loc astăzi în cadrul unei pieţe imobiliare invizibilă.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ
special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.