Totul se joacă la Târgovişte! Univ V. Goldiş ICIM Arad – CS Municipal Târgovişte 73 – 76 (19-25, 17-19, 17-22, 2O-1O)

Date:

csmTârgoviştea revine în lupta pentru câştigarea titlului naţional, după o victorie dramatică obţinută chiar în fieful rivalei de moarte, ICIM Arad. Cu sabia lui Zamolxe deasupra capului, elevele lui Florin Nini au făcut unul dintre cele mai bune jocuri din acest sezon, reuşind să se impună pentru prima dată la Arad în campionatul 2012/2013. Când nimeni nu mai spera, CS Municipal a arătat că nu întâmplător este considerată cea mai importantă echipă din baschetul feminin românesc. Dâmboviţencele au învăţat din eşecurile precedente şi, în meciul 4 al finalei, n-au mai lăsat jucătoarele Aradului să-şi facă de cap, chiar dacă echipa ardeleană juca în propria sală.
Doar câteva minute fetele lui Dan Moraru au fost la conducerea jocului, după care campioana a început să recupereze şi să se distanţeze. La pauză, fanii ICIM-ului priveau înmărmuriţi tabela care arăta un avantaj confortabil pentru echipa lui Florin Nini, 36-44. În sfertul al treilea, portocala mecanică a continuat să fie mai bună. Robbins a fost motorul grupării dâmboviţene, americanca dovedindu-şi clasa încă o dată şi a reuşit să tragă efectiv echipa după ea. Punctele înscrise de Jillian au făcut ca diferenţa dintre Târgovişte şi Arad să crească până la 13 puncte cu 10 minute înainte de final, 53-66.
Nimic nu avea însă să anunţe finalul de infarct al ultimei partide de la Arad. ICIM a strâns din dinţi şi, purtate pe braţe de un public admirabil, încep cursa de urmărire cu mai multe coşuri de 3 puncte reuşite de Chrissy Givens, Christina Wirth şi Monika Boriga Brosovszky. Ultimele secunde sunt dramatice. Gazdele încearcă să împingă meciul în prelungiri, însă şansa nu e de partea lor, iar Târgoviştea câştigă la 3 puncte diferenţă, 73-76, şi duce finala într-un decisiv care se va disputa luni, 13 mai 2013, în Sala Sporturilor din Târgovişte.
Statistică: ■ Puncte:
Ajavon 23p, Robbins 21p, Mărginean 12p, Tikhonenko 7p, Davis 5p, Pop 4p, Miljkovic 2p; Recuperări:
Tikhonenko 12r, Robbins 7r, Mărginean 4r, Davis 4r, Pop 2r, Miljkovic 2r, Ajavon 2r;
– Pase decisive:
Tikhonenko 4pd, Ajavon 4pd, Miljkovic 3pd, Mărginean 2pd.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!