11 noiembrie – Ziua Veteranilor a fost marcată cum se cuvine şi în judeţul Dâmboviţa. Cu prilejul Zilei Veteranilor, ministrul Apărării, Mihai Fifor a venit duminică, 11 noiembrie în judeţul Dâmboviţa, la viitorul Centru de Recuperare şi Refacere pentru Veteranii din teatrele de operaţii, aflat în apropiere de Târgovişte, în comuna Aninoasa, la fostul spital Mănăstirea Dealu.
Marius Apostol, preşedintele Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi şi primarul comunei Aninoasa, Constantin Maricescu l-au întâmpinat pe ministrul Apărării, Mihai Fifor. Prezent la întâmpinarea ministrului, a fost şi fostul preşedinte al CJ, Alexandru Oprea şi fostul deputat Radu Popa. Nu a lipsit tradiţionalul colac şi sarea şi un moment artistic plin de emoţie realzat de o fetiţă care a interpretat „Treceţi batalioane române Carpaţii” un cântec militar românesc.
La viitorul Centru de Recuperare şi Refacere pentru Veteranii din teatrele de operaţii, aflat la fostul spital Mânăstirea Dealu, Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” a organizat în prezenţa ministrului Apărării Naţionale, Mihai Fifor, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor.
Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu
Dizabilităţi „Sfântul
Mare Mucenic Dimitrie -Izvorâtorul de Mir” a prezentat şi prototipuri pentru laboratoarele medicale şi camerele de odihnă ce vor fi puse la dispoziţia veteranilor care vor fi trataţi în cadrul noii institu-tii,Centrul de Recuperare şi Refacere pentru Veteranii din teatrele de operaţii.
Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru simbolistica ei -intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial şi se creau condiţiile necesare realizării, în ţara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Au mai fost prezenţi la eveniment, primarul municipiului Târgovişte Cristian Daniel Stan, viceprimarul Monica Ilie, senatorul Adrian Ţuţuianu, deputatul Oana Vlăducă, deputatul Dumitru Lupescu, primari din judeţ şi foarte mulţi cetăţeni.
Ziua Veteranilor la Centrul de Recuperare şi Refacere pentru Veteranii din teatrele de operaţii de la Mănăstirea Dealu, unde a participat ministrul Apărării, Mihai Fifor
Date: