Cercetaţi de poliţişti pentru înşelăciuni prin metoda „accidentul”

Date:

Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Târgovişte în colaborare cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa au organizat şi surprins în flagrant doi bărbaţi, imediat după comiterea unei infracţiuni de înşelăciune prin metoda „accidentul”. În cursul acestei zile, bărbaţii, ambii din judeţul Prahova, ar fi înşelat, prin metoda „accidentul”, cu 20.000 de lei o femeie, în vârstă de 80 de ani, din Târgovişte. Bănuiţii au fost depistaţi imediat după comiterea faptei deţinând asupra lor banii înmânaţi de partea vătămată. In cauză cei doi au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa pentru a fi audiaţi, urmând a se dispune măsurile legale care se impun.Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.În sarcina celor doi sunt reţinute şi probate alte 4 fapte comise în ultima perioadă în judeţul Dâmboviţa.
Pentru prevenirea unor asemenea situaţii, poliţiştii le recomandă cetăţenilor:
– Manifestaţi prudenţă în cazul în care sunteţi contactaţi telefonic şi nu daţi curs solicitării de a trimite bani persoanelor necunoscute, în ciuda impulsului imediat cauzat de reacţia emoţională.
– Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier – cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau de parchet unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare sau apelaţi chiar persoana în cauză pe numărul cunoscut de dumneavoastră. În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau Parchetului nu reţin telefoanele mobile.
– Reamintim că, în caz de accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât în urma unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări.
– De asemenea, atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale.
– Dacă sunteţi contactat de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi totuşi, nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţii acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin. Nu mergeţi la aceste întâlniri singuri!
– Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini.
– In cazul în care sunteţi martorul sau victima unei astfel de infracţiuni, reţineţi cât mai multe detalii despre răufăcători şi apelaţi în cel mai scurt timp numărul de urgenţă 112.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Ambielajul pentru Kymco orizontal: Caracteristici si functionare

Scuterele și motocicletele Kymco sunt recunoscute pentru fiabilitatea și...

Atenție la cumpărăturile online: Cum să eviți capcanele și să cumpări în siguranță

Într-o eră digitală în care cumpărăturile online devin tot...

Focul nu este o jucărie pentru copii !

ISU Dâmbovița atrage atenția părinților și educatoriilor asupra pericolelor...

 Destructurarea unei rețele de eliberare a documentelor false românești

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției de Prevenire și...
error: Conținutul este protejat!!