Senatorul Adrian Ţuţuianu a susţinut vineri, 16 noiembrie, prima conferinţă de presă de după excluderea din PSD. Acesta susţine că s-a încălcat statutul PSD în cazul excluderii sale şi a lui Marian Neacşu, motiv pentru care a depus la Tribunalul Dâmboviţa o cerere de suspendare a executării a hotărârii Comitetului Executiv Naţional al PSD. Senatorul Ţuţuianu a pierdut, odată cu exluderea din PSD, şi calităţile de preşedinte al organizaţiei din Dâmboviţa, dar şi pe cea de vicepreşedinte al partidului.
„Sunt 20 de ani de muncă la care nu am de gând să renunţ atât de uşor. Vreau să vă informez că suntem la 11 zile de la data aplicării sancţiunii şi, nici până astăzi, hotărârea Comitelului Executiv Nanţional nu mi-a fost comunicată nici mie şi nici organizaţiei judeţene. De asemeneea, nu mi-a fost comunicată nici hotărârea privind desemnarea unui preşedinte interimar. Dat fiind refuzul de a comunica aceste hotărâri, am decis şi am promovat ieri, contestaţia împotriva hotărârii aşa cum ea este cunoscută din spaţul public, urmând ca eventuale adăugiri să aduc la această contestaţie dacă cineva va binevoi să mi-o comunice. Tot ieri am înregistrat la Tribunalul Dâmboviţa o cerere de suspendare a executării a hotărârii Comitetului Executiv Naţional al PSD din data de 5.11.2018, hotărâre prin care s-a decis excluderea subsemnatului din PSD. Am cerut pe cale de ordonanţă preşedenţianlă, suspendarea acestei hotărâri până la pronunţarea unei hotărâri definitive în dosarul de fond care are ca obiect cererea de anulare a hotărârii CEX”, a declarat Ţuţuianu.
Senatorul Adrian Ţuţuianu a depus la Tribunalul Dâmboviţa o cerere de suspendare a executării hotărârii Comitetului Executiv Naţional al PSD
Date: