În competiţia „Şcoală Europeană 2013”, liceele dâm-boviţene candidate se clasează pe locuri fruntaşe. Vorbim de cele cinci licee care au reuşit performanţa de a se clasa în primele 26, între cele 116 candidate. Mai mult, avem două licee clasate în primele cinci poziţii. Este vorba despre Colegiul Naţional Constantin Cantacuzino din Târgovişte, clasat pe locul 4 – cu 186 de puncte şi Colegiul Naţional Niculae Titulescu din Pucioasa -cu 184 de puncte. Următorul pe listă din cele cinci candidate dâmboviţene este Colegiul Naţional Ion Ghica din Târgovişte, clasat pe locul 13, cu 172 de puncte, Grupul Şcolar Voievodul Mircea, pe locul 18, cu 167 de puncte şi Liceul de Arte Bălaşa Doamna, cu 161 de puncte. Punctajele obţinute sunt foarte bune, având în vedere că ultimele clasate au obţinut 41 de puncte. Au existat şi candidaturi respinse. Anul trecut, primul loc la această competiţie a fost ocupat de Şcoala Gimnazială Coresi Târgovişte, iar locul 3, de Grupul Şcolar Industrial Moreni.