În weekend, Hotelul Peştera situat în Parcul Natural Bucegi a găzduit conferinţa naţională din cadrul proiectului „Promovarea potenţialului turistic al judeţului Dâmboviţa”, finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. Beneficiarul proiectului este Consiliul Judeţean Dâmboviţa, iar grupul ţintă este format din reprezentanţi ai ministerului de resort, ai autorităţilor locale, agenţiilor de turism, asociaţiilor profesionale şi ziariştilor din turism. Conferinţa a încheiat un proiect încadrat în obiectivul general al Axei prioritare 5, Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul major de intervenţie 5.3. -„Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţi României ca destinaţie turistică”. Axa implementează elemente ale Strategiei Naţionale de Dezvoltare Regională a Planului Naţional de Dezvoltare şi contribuie, alături de celelalte Programe Operaţionale, la realizarea obiectivului Strategiei Naţionale de Dezvoltare Regională şi al Cadrului Naţional Strategic de Referinţă, respectiv diminuarea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi media dezvoltării statelor membre ale UE. Proiectul „Promovarea potenţialului turistic al judeţului Dâmboviţa” a fost promovat şi implementat prin parteneriatul dintre Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Asociaţia „Solidaritate, Implicare, Progres” Târgovişte. În cadrul acestui parteneriat, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a fost lider de proiect şi a asigurat cofinanţarea proiectului, precum şi realizarea tuturor activităţilor înscrise în proiect, iar Asociaţia a fost partener în proiect şi a realizat (gratuit) întreaga documentaţie tehnică necesară dosarului de finanţare. Contractul de finanţare a fost semnat la data de 1 martie 2011, iar bugetul proiectului a fost de 1.029.612 lei, din care 822.771,65 lei reprezintă finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 17.048,35 lei reprezintă cofinanţarea Consiliului Judeţean Dâmboviţa, care a asigurat, în plus, şi cheltuilelile neeligibile (TVA), în valoare de 189.792 lei. Obiectivul proiectului a constat în promovarea potenţialului turistic al judeţului Dâmboviţa şi includerea acestuia într-un sistem integrat şi informatizat al ofertei turistice româneşti. În consecinţă, proiectul şi-a propus realizarea unui portal de informaţii turistice, primului ghid turistic şi primei hărţi turistice ale judeţului Dâmboviţa, în ediţii bilingve, precum şi realizarea a 5 tipuri de postcard-uri, două producţii de film de promovare turistică şi participarea la patru ediţii consecutive ale Târgului Naţional de Turism. Acest proiect însă are două laturi, una bună şi alta mai puţin bună. Potrivit oficialităţilor, toţi indicatorii proiectului au fost atinşi, cel puţin pe hârtie, aceasta fiind latura bună. Însă, în ceea ce priveşte turiştii, aceştia sunt aceiaşi împătimiţi ai muntelui ca în 2011, sau chiar mai puţini. Dacă stăm să analizăm lucrurile în amănunt, constatăm că promovarea potenţialului turistic în judeţul nostru nu e neapărat ceea ce lipsea. Aşa cum au spus şi preşedintele CJ Dâmboviţa şi alte oficialităţi de la centru prezente la această conferinţă, în primul rând judeţul Dâmboviţa are nevoie de infrastructură, lucru care reprezintă o prioritate pe agenda de lucru a autorităţilor judeţene. Pe agenda conferinţei de la Hotel Peştera s-au adus în discuţie şi dezbatere teme precum valorificarea turistică a judeţului Dâmboviţa în viziunea autorităţilor locale, judeţul Dâmboviţa în relaţie cu reprezentanţi ai organismelor şi organizaţiilor din turismul românesc, precum şi aspecte practice ale promovării obiectivelor turistice din judeţul Dâmboviţa. Lucrările conferinţei au fost conduse de prof. univ. dr. Gabriela Ţigu, prorectorul ASE Bucureşti. Au fost prezenţi secretarul de stat în Ministerul Economiei, Anca Ionescu, Sorin George Nicolescu, vicepreşentele ANAT, preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, vicepreşedintele CJ Dâmboviţa, Ioan Marinescu, prefectul judeţului -Victor Sanda, subprefectul Antonel Jîjîie, Dorel Bondilă, şeful Serviciului Gestiune Fonduri Europene din cadrul CJ Dâmboviţa, senatorul Leonardo Badea, senatorul Valentin Calcan, deputatul Ionuţ Săvoiu, deputatul Georgică Dumitru, directorul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, Ovidiu Cîrstina, şi, nu în ultimul rând, profesori universitari şi importanţi oameni din turismul românesc.
Proiecte de anvergură
în masivul dâmboviţean Bucegi
Preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a vorbit despre proiectele de viitor care vor contribui cu adevărat la dezvoltarea zonei montane din masivul dâmboviţean Bucegi. Domnia sa a spus că judeţul Dâmboviţa trebuie să devină o destinaţie importantă pentru România. Autorităţile judeţene au în vedere reabilitarea traseului către Peştera lalomiţei. Valoarea acestui proiect se ridică undeva la suma de 6.415.828 lei. De asemenea, în acest an se vor continua lucrările la DJ 713 de la DN 71 – Cabana Cuibul Dorului – Şaua Dichiului, cu lucrări de artă, consolidare şi turnarea stratului 2 de asfalt. Adrian Tuţuianu a afirmat cu tărie că, cel târziu în luna august, CJ va demara pe bani proprii asfaltarea restul traseului de la Dichiu la Zănoaga, pe o porţiune de 3 kilometri, investiţie în valoare de 5.800.000 lei şi care speră să fie gată undeva la începutul lunii octombrie.
Lucia Varga, ministrul delegat al Apelor, Pădurilor şi Pisciculturii, aşteptată în Dâmboviţa zilele acestea
După cum ştim, pe malul drept al lacului Bolboci s-a realizat asfaltarea a 7 km, investiţie realizată de Romsilva. Preşedintele Adrian Ţuţuianu a anunţat că doreşte ca, în perioada următoare, împreună cu Romsilva, să facă demersurile necesare la ministerele de resort pentru a putea lărgi acest drum. În săptămânile următoare, Adrian Ţuţuianu intenţionează să o invite pe doamna Lucia Varga, ministrul delegat al Apelor, Pădurilor şi Pisciculturii, în judeţul Dâmbo-viţa, pentru a merge în zona Bolboci, pentru a analiza la faţa locului toate posibilităţile de a lărgi acest drum. Autorităţile dâmboviţene mai au în vizor multe alte proiecte ce duc la îmbunătăţirea infrastructurii în zona montană, însă multe dintre acestea se pot desfăşura în colaborare cu autorităţile din Braşov, Argeş şi Prahova. VIDEO
VIDEO .”Promovarea potenţialului turistic al judeţului Dâmboviţa”, la ora bilanţului
Date: