ARADUL E NOUA CAMPIOANA! CSM Târgovişte – ICIM Univ. Vasile Goldiş Arad 82-85 (27 – 14, 13 – 19, 16 – 25, 26 – 27). VIDEO

Date:

finala_baschet_trgoviste_cu_arad-transfer_ro-13may-c7d29aTârgoviştea a predat coroana! Noua regină a baschetului feminin este ICIM Arad. După cinci meciuri dramatice, fetele lui Dan Moraru au câştigat titlul, o performanţă pe care au meritat-o pe deplin. În cele cinci jocuri, rivala Municipalului a demonstrat că reprezintă o adevărată echipă, ceea ce Târgoviştei i-a lipsit cu desăvârşire. Dincolo de scuzele care se pot găsi, mai mult sau mai puţin plauzibile, fostei campioane i-a lipsit determinarea, i-a lipsit chimia pe care ardelencele au avut-o din plin.
În această finală, CS Municipal nu a deţinut niciun moment controlul, fiind de fiecare dată asemenea unui boxer care-şi revine din pumni şi care mai izbuteşte câte o directă, care îi mai înmoaie picioarele oponentului. A mers o dată, a mers de două ori, dar s-a sfârşit a treia oară. Şi asta pentru că grupării dâmboviţene i-au lipsit multe. Mai întâi i-a lipsit un lider. Gabriela Mărginean, cea de la care toate lumea se aştepta să fie motorul principal al echipei, s-a dovedit a fi total neinspirată şi nu doar în jocul 5, ci în toate meciurile din finală. Vedeta Târgoviştei din meciurile de Euroligă a fost o anonimă contra Aradului, iar acest lucru a cântărit enorm în economia partidei.
Culmea a fost că Târgoviştea a început meciul ca niciodată, având după 5 minute un incredibil 18-0. Cu sala gemând de lume, gazdele făceau spectacol pe parchet şi se părea că elevele lui Florin Nini vor defila spre al 11-lea titlu. Matee Ajavon a fost vedeta primului sfert. Americanca a făcut spectacol, spre disperarea lui Dan Moraru, care părea incapabil să găsească soluţiile pentru a opri tăvălugul dâmboviţean. Sărbătoarea era în toi în tribune, însă pe teren Aradul începea să recupereze. Pe nesimţite, ICIM-ul s-a apropiat, în vreme ce de banca tehnică a Târgoviştei nu venea nicio reacţie. Wirth, Givens şi Risper au făcut ce au vrut cu adversarele şi au redus diferenţa la doar 7 puncte înainte de intrarea la cabine.
După pauză, Aradul a revenit în joc în doar câteva minute. Givens a reuşit câteva pătrunderi finalizate, perfect, Monika Brosovszky a marcat de trei puncte, iar galben-albastrele au preluat conducerea. Momentele excelente ale ICIM-ului au fost întrerupte doar de time-out-urile cerute de Florin Nini. Din păcate, la revenirea pe parchet nu se întâmpla nimic. Târgoviştea continua să înoate, în vreme ce Aradul zburda ca în propria-i sală. În ultimele 5 minute o rază de soare a apărut pe strada Târgoviştei, când Kari LaPlante părăsit terenul pentru 5 greşeli personale, iar Dan Moraru a trimis-o pe teren pe tânăra Alina Crăciun. Mutarea pe care toată lumea o aştepta era ca banca tehnică a Târgoviştei să forţeze cu ambii pivoţi, Kseniia Tikhonenko şi Ivanka Matic, însă acest lucru nu s-a produs, iar Dan Moraru a primit un cadou neaşteptat din partea omologului său de la CS Municipal. Până la final nu s-a mai întâmplat nimic, pentru că dâmboviţencele nu au putut să mai oprească dezastrul.
Cum s-ar zice-n tenis, Aradul a făcut game, set, meci, iar marele trofeu şi plasele coşurilor din Târgovişte au ajuns în vitrina ICIM-ului, care izbuteşte să obţină ceea ce nimeni altceva nu reuşise până acum: a devenit campioană în oraşul în care nimeni nu a avut această onoare. CSM Târgovişte – Univ. Goldiş ICIM Arad 82-85 (27-14, 13-19, 16-25, 26-27)
Târgovişte: Ajavon 20 (1×3) -Davis 10 (1×3), Mărginean 12 -Robbins 15 (2×3), Tikhonenko 15. Au mai jucat: Pop, Miljkovic 6 (1×3), Matic 4. Rezerve: Huţanu, Filip. Antrenor: Florin Nini.
ICIM: Risper 24 (1×3) -Brosovszky 4 (1×3), Givens 27 – Wirth 18 (3×3), La Plante 10. Au mai jucat: Bartee, Milovanovic, Crăciun 2. Rezerve: Mercea, Moraru. Antrenor: Dan Moraru.
Arbitri: Marius Ciulin (Constanţa), Laurenţiu Grigoraş (Buzău), Alexandru Olaru (Bucureşti). Comisar: Alina Moanţă (Bucureşti).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!