Grupa de copii născuţi în 2003-2004, de la F.C. Municipal Târgovişte, participă la competiţia amicală de fotbal de sală, Cupa Unirii, care are loc la Răzvad. Va disputa finala mică. Antrenorul Alexandru Filip are pe agenda de lucru organizarea, la Şotânga, pe stadionul Ghiorghi Zotic, a unui turneu datat cu Cupa A.J.F. Această grupă va participa la competiţia oficială destinată juniorilor E (20022003) care va începe în primăvară. Echipa va fi întărită cu jucători de la grupa antrenată de Sorin ilie. în acest fel, este posibil ca lângă Elisei, Constantin, Stoican, Sălăgeanu, Toma, Pârvu, Vlad, Voicu, Stan să apară Soare, Merdescu, Avram, A. ilie, Plavie şi alţii. Ultima achiziţie este portarul Alexandru Nedelcu.
în sezonul rece, această grupă se antrenează în sala de sport de la Aninoasa şi pe aleile parcului Chindia. Curând, prichindeii de 9-10 ani se vor pregăti la Şotânga, unde vor beneficia de un vestiar corespunzător. Aici, aceşti minunaţi jucători au toate condiţiile pentru a face acumulări de tot felul. Au asigurate terenurile, anexele, alimentaţia şi competiţia. Finanţatorul Ghiorghi Zotic acordă tot sprijinul tinerilor cursanţi care vor să facă performanţă. Aceştia sunt: Rizea, Tomescu, Nedelcu, Stoica, Toma, Amorăriţei, Vlad, Stoican, Voicu, Sălăgeanu, Constantin, Stan, Elisei, Pârvu (de la grupa lui Alexandru Filip), Marin, Soare, Briceag, Măndescu, Mihai, Avram, Belet, A. ilie, Matoc, Zugrăvoiu, Plavie, Zegheru, Mihai (din grupa lui Sorin ilie). Toţi aceştia vor să cucerească lumea cu mingea la picior.
Prichindeii de la F.C. Municipal Târgovişte Vor să cucerească lumea cu mingea la picior
Date: