de Mike Davis_
Urbanistul Charles Choguill, referindu-se la ceea ce s-a întâmplat în Dar-es-Salam, a declarat că nu trebuie să ne mirăm deorece dobânda minimă cerută de Banca Mondială pentru împrumutul dat, destinat construrii de locuinţe, era aşa de mare încât i-a exclus automat pe cei cu venituri mici. La fel, din aceiaşi cauză, în cadrul programului de acordare de terenuri pentru locuinţe, aplicat pentru oraşul Lusaka, doar 20% dintre săraci au beneficiat de el, acelaşi rezultat final fiind valabil şi pentru Dakar.
Într-un text scris în 1993, A. Oberai, reprezentantul OIM, ajunsese la concluzia că programele de reabilitare a bidonville-urilor şi construire de locuinţe pe terenurile repartizate, concepute de Banca Mondială nu au avut rezultate pozitive vizibile pentru rezolvarea crizei locuinţelor, în lumea a treia: „În ciuda eforturilor de multiplicare a programele, aplicarea lor a atras resurse şi a pus în mişcare eforturi instituţionale mult prea mari pentru un număr de situri mult prea mic, astfel încât nu s-a putut construi numărul de locuinţe care să satisfacă cererea. Din această cauză, nu prea sunt şanse ca proiectul Băncii Mondiale să poată rezolva problema locuinţelor în majoritatea ţărilor în curs de dez-voltare.1)” Alţii au critica faptul că nu există un echilibru între construirea de locuinţe şi crearea de locuri de muncă, după cum nici locurile periferice date pentru construirea de locuinţe nu sunt plasate în locuri care să uşureze accesul la transportul public. 2) Cu toate acestea, Banca Mondială a continuat să prezinte ideea de ameliorarea a condiţiilor de locuit prin contribuţii succesive – sub noua denumire de „dezvoltarea construirii de locuinţe în toate zonele oraşului” -ca fiind cea mai bună alegere pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în bidonville-uri.
Imperialismul „soft”
De la mijlocul anilor 1990, Banca Mondială, Programul Naţiunilor Unite pentru dezvoltare şi alte agenţii de ajutorare a lumii a treia au început din ce în ce mai mult să evite sau să fenteze guvernele ca să lucreze direct cu ONG-urile regionale sau locale. De fapt, revoluţia ONG-urilor – în prezent, existând zeci de mii în oraşele lumii a treia – a redefinit peisajul acordării de ajutoare pentru dezvoltarea urbană într-un fel destul de asemănător cu modul în care războiul declanşat împotriva sărăciei, în anii 1960, a modificat relaţiile dintre Washington, mecanismele politice din marile oraşe şi circumscripţiile revoltate din centrul oraşelor.3) Pe măsură ce Statul a renunţat la rolul său de intermediar, marile instituţii internaţionale s-au infil-tarat din ce în ce mai puternic, prin intermediul ONG-urilor dependente de ele, pătrunzând tot mai profund în bidonville-uri şi celelelte cartiere sărace.
1) A.S. Oberai, Population Growth, op. cit., p. 122.
2) Kapalan Sharma, „Livelihood and Shelter Have To Be Seen as One Rather than Separate Entities” in Kapalan Sharma, Rediscovering Dhar-avi: Stories from Asia’s LargestSlum, New Dehli, 2000, p. 202.
3) Kavita Datta şi Gareth Jones, ” Prefaţă”, in Kavita Datta şi Gareth Jones, Housing and Finance in Developing Countries, op. cit., p. 18.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.
Cea mai rea dintre toate lumile posibile (51) De la explozia urbană la bidonville-ul global
Date: