Naţionalismul transformă barbaria într-un sport de masă

Vă mai aduceţi aminte de războiul din Atlanticul de Sud, dintre Argentina şi Anglia, care a durat două luni şi douăsprezece zile? Miza conflictului era arhipelagul Faikland, numit de argentinieni Malvinas, iar de francezi, Maluine. Pe 2 aprilie 1982, când a-nceput conflictul, bravii soldaţi argentinieni au fost înarmaţi cu foarte mult patriotism. Cei englezi, doar cu armament performant. Desigur, au câştigat englezii. Războaiele pentru cucerirea de teritorii, în sensul clasic, nu mai sunt aşa de numeroase ca-n secolele XVI – XIX, dar nu au dispărut definitiv. Acum, sunt mai rare. Frecuşul diplomatic, uneori militar, dintre state nu este provocat doar de revendicarea de suprafeţe de pământ. Uneori, conflictul poate izbucni şi din cauza revendicării unei suprafeţe de apă, cum ar fi mările sau trecătorile.
Din a doua jumătate a secolului trecut, Taiwan şi Filipine sunt la cuţite. Este ceva asemănător cu conflictul dintre Anglia şi Argentina, doar că de data aceasta nu este vorba doar de uscat. în joc intră şi suprafeţe de apă. La o săptămâna după ce o şalupă taiwaneză a fost mitraliată de garda de coastă fi-lipineză, Taipei îşi aduce aminte că unul dintre pescarii taiwanezi a mierlit-o, şi-n data de 16 mai, brusc creşte gradul de presiune diplomatică asupra Manillei. lncidentul a avut loc pe apele canalului Bashi, între sudul insulei Formosa, denumirea medievală a Taiwanului de azi, şi nordul arhipelagului filipinez, exact locul pe care cele două state îl revendică sub formă de zonă economică de folosinţă proprie.
Conflictul piticilor
Această nouă etapă a incidentului diplomatic dintre Taiwan şi Filipine, doi aliaţi ai Statelor Unite, aduce în atenţia lumii un conflict presărat cu paradoxuri şi contradicţii. în primul rând, Taipei este total nemulţumit să vadă că Manilla tratează în plesneală suveranitatea Taiwanului, recunoscând oficial China continentală. Prin această atitudine diplomatică, Filipinele riscă să-şi pună-n cap Taiwanul, ce-i poate fi un partener foarte însemnat, mai ales de când relaţiile sale cu China au devenit destul de încordate. De regulă, Pekinul, când aude de Taiwan, începe să mârâie. De data aceasta, Republica Populară Chineză vede în conflictul mocnit dintre Taipei şi Manilla ocazia ideală de-a justifica tendinţa sa de expansionism maritim.
De fapt, conflictul dintre Taipei şi Manilla este tipic statelor mici. Nu au suficientă forţă militară, nici suficientă forţă diplomatică de a trage definitiv marile puteri de partea lor pentru a rezolva definitiv o revendicare de teritoriu maritim, dar nici nu vor să recurgă la înţelegere amiabilă. Jean-Pierre Cabestan, profesor la Universitatea din Hong Kong, a explicat foarte bine cum stau lucrurile. în primul rând este vorba de antipatia reciprocă dintre chinezi şi fili-pinezi, ce datează din perioada Evului Mediu. Cum este la noi, din motive istorice, antipatia moştenită de generaţii, faţă de ruşi sau antipatia, tot din motive istorice, dintre francezi şi englezi, ce a apărut în urma Războiului de 100 de Ani. în cazul la care ne referim, fili-pinezii au fost crunt umiliţi de chinezii din zona continentală, în reciful Scarborough din Marea Chinei de Sud. Adevărul este că Filipinele tot caută să-şi extindă teritoriu. în consecinţă, pofteşte la teritoriul recifului Scarborough, ce are statut de suveranitate. Dar la recif se uită şi pofticioasa Chină continentală. în apele recifului se pescuiesc rechini, să nu uităm că au carnea comestibilă, şi se culeg corali. Vechea poveste: mai multe vase de pescuit chinezeşti au fost blocate de o fregată fili-pineză. Deoarece sunt la doi paşi de recif, chinezii au trimis urgent mai multe vase, mult mai mari şi mai moderne decât fregata filipineză, ceea ce a permis pescarilor să scape cu tot cu pradă. Vă daţi seama că fili-pinezii s-au zgâriat pe ochi, dar Manilla, tehnic vorbind, nu se poate pune cu marina Chinei continentale. Atunci, deoarece nu face deosebirea între China şi Taiwan, i-a căşunat pe Taipei. E mai mic, mai slab dotat militar.
Colac peste pupăză, după incidentul din apele recifului Scarborough, la Televiziunea Naţională Chineză, pe 7 mai, o prezentatoare spune senină: „Ştim cu toţii că Filipinele fac parte integrantă din teritoriul chinez. Este o realitate indiscutabilă”. A fost o gafă, dar înregistrarea a circulat pe lnternet, agitând hormonii naţionaliştilor chinezi. Şi nu sunt puţini. Dar, după cum explică Jean-Pierre Cabestan, Republica Populară Chineză n-a mai avut răbdare să se aşeze la masa tratativelor, unde, sub aspect diplomatic, ar fi trebuit să apară şi Statele Unite, în calitate de aliat al Taiwanului şi Filipinelor, şi, de anul trecut, au trecut reciful sub controlul său de facto. Gestul nu le-a convenit filipinezilor, ce consideră că reciful face parte din zona lor de control exclusiv. în ceea ce-i priveşte pe taiwanezi, aceştia suferă teribil, tot sub aspect economic, că nu pot negocia un tratat bilateral de pescuit cu filipinezii care-i tot duc cu vorba. Pescarul ciuruit
După cum afirmă JeanPierre Cabestan, filipinezii nu fac deosebirea între chinezii continentali şi cei insulari. Pentru filipinezi, chinezii sunt toţi o apă şi un pământ. în ceea ce priveşte Mările Chinei, zona devine tot mai tensionată sub aspect halieutic şi economic. Aceste două aspecte au făcut să crească agresivitatea Chinei. Aşa cum am menţionat, Filipinele nu se pot lua la trântă cu China continentală, dar de oftică se leagă de viaţa celei insulare. Drept răspuns, Taiwanul, pe 15 mai, nu mai acordă filipinezilor vize de lucru pe teritoriul său, şi-a chemat însărcinatul cu afaceri din Manlla, a suspendat orice întâlnire ministerială, efectuează manevre militare în zonă. în ceea ce priveşte Manilla, printr-un reprezentant desemnat de preşedintele Benigno Aquino, şi-a exprimat regretul pentru incidentul petrecut, cerându-şi scuze. De asemenea, Manilla a propus de două ori Taipeului să se împace, dar chinezii i-au tratat cu sictir pe filipinezi. Taiwanul a acuzat Manilla de lipsă de sinceritate şi de incoerenţă în relaţiile diplomatice şi economice dintre cele două ţări, Ma Ying-jeu neputând accepta o scuză „formulată sumar şi superficial”. De asemenea, Jiang Yi-huah, prim-mi-nistrul taiwanez, a declarat „inacceptabilă descrierea morţii lui Hung, pescarul, ca o pierdere umană nefericită şi neintenţionată, deoarece, în urma analizelor balistice şi a necropsiei, în trupul pescarului au fost găsite aproape 50 de gloanţe, ceea ce dovedeşte că moartea acestuia nu a fost neintenţionată şi nici regretabilă. în ceea ce priveşte guvernul fili-pinez, acesta a afirmat că soldaţii pazei de coastă au acţionat în legitimă apărare. Normal, pescarul i-o fi agresat cu undiţa. Să nu uităm: Filipinele şi-au prezentat scuzele prin Amadeo Perez, reprezentantul MECO (Manila Economic and Cultural Office) la Taipei, birou de relaţii cu Taiwan, ce este în realitate un paravan pentru un fel de ambasadă filipineză. în ceea ce priveşte manifestările anti-fili-pineze la Taipei, acestea au devenit cam zilnice. La toate aceste aspecte, mai trebuie adăugat faptul că guvernul tai-wanez, reprezentat de Kuomintang, se oftică extrem de tare că Manilla, pretextând că este obligată să recunoască doar Pekinul, nu a prezentat scuze de la guvern la guvern. De asemenea, Manilla a oferit despăgubiri materiale familiei pescarului, pe bază de donaţii particulare, iar Taipei ar fi dorit ca reparaţia morală să provină din fondul public, deoarece soldaţii pazei de coastă sunt angajaţi ai statului. Dar Manilla, dacă ar face acest gest, ar însemna că recunoaşte Taiwanul ca stat, ceea ce, deocamdată, nu-şi poate permite.
Pretextele Pekinului
în ceea ce priveşte Pekinul, acesta este oricând gata să dea cu Manilla de pământ, mai ales după incidentul Scarborough, care totuşi i-a oferit pretextul ideal să-şi trimită agenţii maritimi pentru a prelua controlul recifului. Taiwanul, în schimb, nu a stat de lemn tănase ca Manilla, declarând public, prin purtătorul de cuvânt al Biroului afacerilor taiwaneze, că nu este nevoie ca Republica Populară Chineză să apere interesele compatrioţilor tai-wanezi şi nici să le garanteze securitatea-n zonă. Chiar dacă relaţiile chino-taiwaneze au un status quo ce nu este nici de independenţă, nici de tendinţă spre reunificare, cotidianul naţionalist de mare tiraj „Global Times”, în editorialul său, felicită Taiwanul că, în ciuda reticenţelor sale de a coopera cu China, aşa mic cum este ca stat, reuşeşte să facă faţă gesturilor de aroganţă manifestate de Filipine şi… Japonia. După cum remarca „Global Times”, poziţia Taiwanului a permis, din punct de vedere strategic, Chinei să deschidă un al doilea front în lupta sa pentru salvarea suveranităţii maritime. în plus, prin gestul său, Taiwanul i-a oferit Chinei pretextul unei mai mari legitimităţi morale, pregătind terenul diplomatic şi pentru o nouă imagine internaţională ce o va înlocui pe cea veche conform căreia statele din zonă sunt agresate brutal de Pekin. De altfel, generalul chinez Luo Yuan, foarte cunoscut pentru declaraţiile sale belicoase, declara presei din Hong Kong că incidentul din canalul Bashi este motivul cel mai bun pentru a lua filipinezilor arhipelagul Spratleys. în timp ce Luo Yuan visa frumos în Hong Kong, ziarul opoziţiei taiwaneze, „Taipei Times”, afirma, prin edi-torialistul de serviciu, că afişarea naţionalismului nu are ce căuta într-o ţară ca Taiwan, ce apără pacea, deoarece chiar tipul acesta de comportament pe care membrii partidului de opoziţie, DPP (Partidul progresist democratic), îl deplâng la naţionaliştii aflaţi pe malul celălalt al strâmtorii Formosa, „a transformat barbaria într-un sport de masă”.
P.S.: din toată această afacere, diplomatic vorbind, cel mai prost stau Statele Unite, deoarece au relaţii de prietenie şi cooperare şi cu Taiwan, şi cu Filipine. Cum va scoate cămaşa dacă unul dintre cele două state va solicita ajutorul? Dar dacă amândouă statele vor cere simultan ajutorul? Uneori, americanii se amestecă în lucruri care-i depăşesc şi, din prea multă grijă să nu-şi micşoreze sfera de influenţă politică, fac gafe cu carul. Americanii habar n-au cum sunt structurate mintea şi sufletul asiaticilor. Pe unde s-au dus, au făcut-o de oaie. Reamintiţi-vă de Vietnam, de lrak. în realitate, moral, au pierdut ambele războaie. Cu ce s-au ales? Cu pagubă. Pensiile de invaliditate ce le plăteşte Washingtonul sunt în realitate pagubă. Nu era mai bine să stea tânărul american acasă, să rămână întreg, fizic sau psihic vorbind? De fapt, pentru Statele Unite, războiul înseamnă mărirea sferei de influenţă, înseamnă mari profituri din vânzarea de armament şi mai înseamnă, parţial, şi rezolvarea şomajului. A fi soldat este o meserie. Bun, au plecat din Vietnam, vor pleca definitiv şi din lrak. Cu ce se vor alege? Cu ura mută, mascată sub zâmbetele false, ale localnicilor.