Cu prilejul unei prime conferinţe de presă comune, coordonatorul Pro România Dâmboviţa, Georgică Dumitru, a împrumutat un termen din lumea sportului atunci când a vorbit despre venirea senatorului Adrian Ţuţuianu în partid, pe care a catalogat-o drept „transferul anului în politică”. Georgică Dumitru a mai spus că experienţa politică a lui Adrian Ţuţuianu va contribui la obţinerea unui scor bun în judeţ la apropiatele alegeri europarlamentare: „Organizaţia Pro România Dâmboviţa va avea un scor bun la următoarele alegeri europarlamentare. Spun asta din perspectiva faptului că îl cunosc foarte bine şi a fost o alegere foarte bună pentru el, dar şi noi am fost cu inima deschisă.(…) Doresc să fim o forţă politică importantă în Dâmboviţa, ca să influenţăm în bine viaţa economică şi socială a judeţului.”
Aspect nu lipsit de importanţă, Georgică Dumitru a subliniat că „nu există niciun fel de incompatibilitate, chiar dacă în interiorul partidului sunt oameni care, în trecut, au fost adversari politici.”
Adrian Ţuţuianu a apreciat la rândul său că Pro România are capacitatea să obţină un scor de 8-10% la alegerile de la sfârşitul lunii mai, ceea ce ar însemna trei sau patru locuri de europarlamentar. Va primi o funcţie politică la nivel central şi a precizat că, împreună cu Ion Mocioalcă, se va ocupa de organizarea partidului la nivel naţional.
Coordonatorul Pro România Dâmboviţa, Georgică Dumitru, despre venirea lui Adrian Ţuţuianu în partid: „Este transferul anului în politică”
Date: