Cea mai rea dintre toate lumile posibile (53) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis_
în ciuda zgomotoaselor discursuri despre democraţie, autonomie, capital social şi consolidarea puterii societăţii civile, adevăratele relaţii pe care le-a instaurat puterea în interiorul noului univers al ONG-urilor par să semene cu cele de clientelism. Mai mult chiar, la fel ca asociaţiile locale ce au apărut cu sutele în timpul războiului declanşat împotriva sărăciei, în anii 1960, ONG-urile din lumea a treia s-au dovedit a fi foarte eficiente în folosirea strategiilor de a pune mâna pe puterea locală şi pe spaţiul social care, în mod tradiţional, era controlat de partidele de stânga. Chiar dacă există unele excepţii notabile – cum ar fi, de exemplu, ONG-urile ce sunt la originea forumurilor sociale mondiale -, impactul general al „revoluţiei societăţii civile” şi al ONG-urilor, cum de altfel au recunoscut unii cercetătorii ai Băncii Mondiale, a fost creşterea birocraţiei şi anularea definitivă a radicalismului mişcărilor sociale urbane.
Economistul specializat în dezvoltare, Diana Mitling, referindu-se la America Latină, spune cum pe de o parte ONG-urile controlează procesul de creştere a puterii la nivel local, reuşind să aibă principalul rol în luarea deciziilor şi în dirijarea negocierilor, iar pe de altă parte, fiind silite, din cauza „gestionării sumelor de bani date de donatorii ce preferă proiectele pe termen scurt, să urmărească felul în care sunt folosite subsidiile, oferind rezultate tangibile cu realitatea socială”. Astfel, lucrând pentru oraşele argentiniene, arhitectul Ruben Gazzoli se plânge că ONG-urile monopolizează expertiza profesională şi rolul de intermediar în acelaşi mod specific sistemelor politice tradiţionale. Lea Jellinek, istoric specializat în via socială, care a petrecut mai mult de un sfert de secol să-i studieze pe săracii din Jakarta , spune cum, „după ce a apărut sub forma unui mic proiect destinat să rezolve nevoile şi integrarea femeilor locale, conform abilităţilor acestora”, un celebru ONG, specializat în microcredite pentru nevoi personale, a devenit, asemenea lui Frankenstein, „o mare şi complexă birocraţie tehnocratică unde deciziile erau luate la nivel superior al conducerii ONG-ului şi aplicate nivelului inferior al organizaţiei care nu-şi asuma nicio răspundere faţă de baza socială constituită din săracii pe care, de altfel, îi ajuta foarte puţin”.
Referitor la Orientul Mijlociu, în ceea ce priveşte ONG -urile, Asef Bayat critică exagerata acordare de merite, subliniind că „potenţialul de desfăşurare a unui mod de organizare independentă şi democratică a fost de multe ori supraestimată. Profesionalismul ONG-urilor tinde să reducă mobilizarea militantismului de bază, producând apariţia unei noi forme de clientelism”. Scriind despre Calcutta, Frederic Thomas este de părere că „ONG-urile sunt intrinsec conservatoare. Sunt conduse de funcţionari de rang înalt şi de afacerişti pensionaţi şi animate, în zona inferioară a ierarhiei, de asistenţi sociali, şomeri cu studii superioare, gospodine şi tot felul de alţi cetăţeni care nu au nicio legătură reală cu bidonville-ul de care se ocupă”.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.