Cea mai rea dintre toate lumile posibile (54) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis_
Veteranul militantismului pentru dreptul fiecăruia la o locuinţă, P. K. Das are o atitudine mult mai critică decât cea exprimată de Frederic Thomas, referitor la ONG-urile care au invadat bidonville-urile:
„Nu au încetat să submineze, să desinformeze şi să demoralizeze oamenii pentru a-i ţine departe de orice formă de luptă de clasă. ONG-urile au adoptat şi au răspândit practica ce constă în cerşitul de favoruri, speculând sentimentele de milă şi de umanitarism, în loc să-i facă pe cei săraci să devină conştienţi că au drepturi, drepturi ce sunt ale doar ale lor. Concret, aceste agenţii şi organizaţii se opun sistematic ca săracii să se revolte atunci când aceştia se decid să ceară să le fie recunoscute drepturile. ONG-urile fac mereu tot ce se poate pentru distragerea atenţiei oamenilor de la cele mai importante greşeli politice pe care le face imperialismul, focalizându-le atenţia pe problemele tipic locale, împiedicându-i astfel să mai fie capabili să facă limpede deosebirea între cei ce le sunt duşmani şi cei ce le sunt prieteni”.1)
în Slumming India (2002), pamflet virulent, de o forţă aproape swiftiană, ce atacă cultul pentru ONG-urile ce lucrează în mediul urban, Gita Verma dezvoltă şi clarifică reproşurile lui Das. Urbanistă răzvrătită, , lucrând la marginea a ceea ce ea numeşte „Sistemul”, Verma descrie ONG-urile ca intermediari „ai unei noi clase” care, cu binecuvântarea organizaţiilor filantropice din străinătate, uzurpă discursul autentic al săracilor. Atacă Banca Mondială şi paradigma acesteia ce consideră existenţa bidonville-urilor ca o realitate eternă, ia peste picior mişcarea antiex-pulzare ce refuză să devină purtătoarea de cuvânt a revendicărilor mai îndrăzneţe. „Dreptul de a rămâne în bidonville, spune Verma, este un privilegiu de doi bani. (…) Acest drept poate că va împiedica buldozerul să treacă peste locuinţele celor săraci, dar, în realitate, cei ce militază pentru dreptul de a rămâne în bidonville, se vor mulţumi să înlocuiască eticheta «problemă» cu cea de «soluţie», folosindu-se un limbaj creativ sărac în idei.”. „Să salvezi bidonville-ul, completează Verma, făcând referire directă la Delhi, înseamnă să accepţi nedreptatea ca un sfert, chiar o cincime din populaţia oraşului să trăiască chinuit pe aproape 5% din suprafaţa totală a acestuia”.2)
Textul scris de Verma este o critică devastatoare, referitor la două dintre proiectele cele mai aclamate în India de reabilitare a bidonville-urilor. Conceput de britanici, premiat în 1996, cu ocazia conferinţei Habitat II, la Islamabad, iar în 1998, premiat de către Aga Khan, programul Indore era conceput pentru a furniza canalizarea individuală necesară furnizării de apă potabilă şi evacuării apei uzate, pentru toate locuinţele din bidonville. Referitor la acest program, Verma a spus că „s-a bucuratr de succes deoarece a avut la bază un dezastru civic”.
1) P.K. Das, „Manifesto of a Housing Activist”, in Sujata Patel şi Alice Thorner (sub coordonarea lui), Bombay, op. cit., p. 179-180.
2) Gita Verma, Slumming India: A Chronicle of Slums and Their Saviours, New Delhi, 2002, p. 150-152.
Citatul din nr. precedent al ziarului este din Frederic Thomas, Calcutta Poor, op. cit, p.131.
^Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.