Exportul de prestaţii în statele membre ale UE

Date:

ueIeri, la sediul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Dâmboviţa, a avut loc prima conferinţă de presă susţinută de noul director al instituţiei, Mihai Toni Ciprian, împreună cu Valentina Matei, purtător de cuvânt al instituţiei.
Subiectele puse în discuţie au fost cele legate de exportul de prestaţii sociale în statele membre ale UE, situaţia prestaţiilor sociale plătite de AJPIS Dâmboviţa, dar şi alte amănunte legate de alocaţia de stat pentru creşterea copilului.
„Lucrătorii migranţi în state membre ale UE au dreptul la alocaţia familială în statele unde realizează venituri, conform Regulamentului Consiliului Europei nr. 883/2004 referitor la coordonarea sistemelor de securitate socială”, a declarat Velentina Matei, purtător de cuvânt
AJPIS.
„În urma depunerii de către ei a cererii prin care solicită aceste drepturi, sunt transmise de către instituţiile abilitate din statele respective formulare europene prin care se solicită informaţii despre componenţa familiei, despre prestaţiile primite în România sau cereri de informaţii.
AJPIS este cea care completează aceste formulare pentru lucrătorii migranţi din judeţul Dâmboviţa (E411, E405, F002) şi transmite către Serviciile de evidenţă a populaţiei din judeţ, în funcţie de domiciliul persoanei, formularul E 401 în vederea completării acestuia.
În anul 2013, până la data de 30.04.2013, au fost primite un număr de 213 astfel de formulare. Statele care au solicitat informaţii sunt Italia – 85, Germania – 47, Belgia – 49, Marea Britanie, Austria, Cipru, Spania, Suedia şi Irlanda.
Lucrătorii migranţi care se întorc în ţară, vor depune la primăria de domiciliu cererea de acordare a alocaţiei de stat pentru copii, însoţită de document eliberat de către autorităţile competente din statul în care au realizat venituri cu data până la care au primit din acel stat sau documente care să permită transmiterea către AJPIS Dâmboviţa a formularelor europene către statele respective”, a mai precizat Valentina Matei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!