Razie de amploare sâmbătă noapte, în judejul Dâmboviţa

Date:

In urma unei razii, poliţiştii din Dâmboviţa au constatat două infracţiuni şi au aplicat 579 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la 123.945 de lei.
De asemenea, poliţiştii au reţinut şapte permise de conducere şi au retras şase certificate de înmatriculare.
In cursul nopţii de 23 spre 24 februarie a.c., 212 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au organizat o razie pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru verificarea legalităţii activităţii desfăşurate de agenţii economici de pe raza localităţii Potlogi. De asemenea, s-a acţionat şi pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor comise de participanţii la traficul rutier.
Din totalul efectivelor, 117 au fost de la ordine publică, 19 de la rutieră, 39 de la investigaţii criminale şi 8 de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.
Totodată, la activitate au participat şi criminalişti, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi efective de jandarmi.
În urma acţiunilor din teren, poliţiştii au legitimat 538 de persoane fizice, au controlat 14 societăţi comerciale şi 783 de autovehicule şi au constatat două infracţiuni în flagrant.
Pentru neregulile descoperite, poliţiştii au aplicat 579 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la 123.945 de lei. Dintre acestea, 70 au fost la Legea nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 2 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 7 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza şi protecţia bunurilor şi persoanelor şi 1 pentru încălcarea normelor legale din domeniul silvic.
Cele mai multe amenzi, 491, au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de circulaţie în conformitate cu prevederile O.U.G nr. 195/2002. Astfel, 26 de conducători auto au fost amendaţi pentru viteză excesivă, iar alţi trei pentru şofat sub influenţa băuturilor alcoolice. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 7 permise de conducere, dintre care unul pentru depăşirea limitei legale de viteză cu peste 50 de km/h şi au retras 6 certificate de înmatriculare. Totodată, au fost confiscate bunuri în cuantum de 1.598 de lei.
Doi bărbaţi au fost depistaţi în timp ce conduceau autoturisme, deşi aveau suspendată exercitarea dreptului de a şofa.
Pe numele lor, poliţiştii au întocmit dosare penale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin unitatea de parchet competentă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cosmetice coreene pentru ten cu pigmentare

Pigmentarea pielii, inclusiv petele întunecate și tonul neuniform, poate...

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...
error: Conținutul este protejat!!