Prea multă imunitate parlamentară dăunează actului de justiţie

Continentul sud-ameri-can, zeci de ani, a fost raiul dictatorilor, iar populaţia indigenă, în marea sa parte, a fost sistematic exterminată încă din perioada conquistadorilor spanioli, perioadă ce corespunde cu cea a barocului european. Cu toate acestea, deşi toată lumea credea că regimurile dictatoriale sud-americane au toate şansele să fie eterne, indiferent cine succede la putere, şi în acest an urmează cursul normal, din punct de vedere social, al dictatorilor arestaţi, judecaţi şi condamnaţi. Astfel, la-nceputul lunii mai, fostul dictator al Guatemalei, Efraín Ríos Montt, în vârstă de 86 de ani, a fost condamnat la o pedeapsă de 50 de ani închisoare, cu executare şi o alta de 30 de ani de închisoare, tot cu executare, pentru crime de război. Judecătorul Jazmín Barrios a menţionat, în timpul lecturii verdictului, că „faptele lui José Efraín Ríos Montt se încadrează juridic la genocid (…), iar pedeapsa ce corespunde faptelor sale trebuie aplicată”. Presa sud-americană a precizat că este primul dictator sud-american care, juridic vorbind, spre deosebire de alţi dictatori din America Latină, chiar a fost judecat şi condamnat pentru genocid.
Timp de treizeci de ani, José Efraín Ríos Montt, protejat de imunitatea parlamentară, a reuşit să scape de aplicarea actului de justiţie, dar, din clipa când nu a mai fost parlamentar, în 2012, José Efraín Ríos Montt a trebuit să se supună rigorilor legii. De asemenea, procesul său a durat ceva timp, derulându-se între 19 martie şi 10 mai, dar, cu toată armata de avocaţi pe care a avut-o, în ciuda presiunilor exercitate prin diferite mijloace asupra completului de judecată, José Efraín Ríos Montt a fost acuzat cu probe de masacrarea a 1.771 de indieni, în departamentul Quiche, considerat epicentrul războiului civil ce a zguduit violent Guatemala până-n 1996 şi condamnat la pedeapsa cu închisoare, cu executare. în ceea ce-l priveşte pe fostul dictator José Efraín Ríos Montt, s-a dovedit că acesta, în numele apărării democraţiei de tip sud-ameri-can, o democraţiei a libertăţii depline de aplicare a represiunii brutale după model hitlerist, de fapt metoda nu este întâmplătoare, deoarece după al Doilea Război Mondial, mulţi nazişti s-au refugiat în America Latină, devenind consilieri militari, deci, referitor la José Efraín Ríos Montt, s-a demonstrat clar că acesta, în plin Război Rece, care a fost mai lung la sud-americani decât la europeni, a declanşat lupta contra-insurecţională împotriva indigenilor bănuiţi, atenţie!, doar bănuiţi, nu dovediţi, că susţin guerilla de stânga în nord şi nord-estul Guatemalei, aplicând tactica pământului pârjolit. Ştiţi ce înseamnă, în variantă sud-americană, tactica pământului pârjolit? Se încercuieşte un sat, aşa de bine că nu poate scăpa niciun şoarece, se adună oamenii în piaţa centrală a satului, de fapt unica, mai întâi se dă foc la case, apoi se mitraliază toţi civilii, indiferent că sunt bărbaţi, femei, copii, tineri sau bătrâni. în ciuda dovezilor strânse şi prezentate completului de judecată, cu o seninătate ce te revoltă, José Efraín Ríos Montt a pledat nevinovat: „Nu sunt răspunzător de genocid. (… ) Nu am autorizat niciodată, nu am semnat niciodată, nu am ordonat niciodată să se atenteze la viaţa unei rase, etnii sau comunităţi religioase”.
Cu toate acestea, acuzarea a prezentat, printre altele, un raport ONU din 1999, în care erau prezentate în detaliu 626 de masacre, din care 500 de cătune rase de pe suprafaţa pământului, cu tot cu locuitorii lor. Aceste acte au fost încadrate de ONU la genocid. Tot conform raportului ONU, în Guatemala, între 1978 şi 1984, au avut loc 90% de acte de violare a drepturilor omului din totalul celor derulate pe tot continentul sud-american. în perioada cât s-a derulat cel mai lung război civil din istotia modernă a omenirii, 1960 – 1996, din totalul de 14 milioane de locuitori ai Guatemalei, 200.000 au fost ucişi sau daţi dispăruţi.
Deşi aflat după gratii, în ciuda vârstei, José Efraín Ríos Montt tot mai muşcă prin intermediul oamenilor săi, aflaţi în libertate. Deşi nu s-au găsit dovezi clare, se crede că José Efraín Ríos Montt este autorul moral al vandalizării sediului „Asociaţiei pentru dezvoltarea ştiinţelor sociale în Guatemala” (Avansco), în noaptea de 18 ianuarie, aflat în capitala ţării, Ciudad de Guatemala. în noaptea respectivă, paznicul a fost drogat, iar birourile asociaţiei au fost cercetate milimetru cu milimetru, orice dovadă ce putea servi împotriva lui José Efraín Ríos Montt nefi-ind distrusă, ci pur şi simplu luată. Avancso a fost înfiinţată în 1986, când au apărut primele forme timide de democraţie, în Guatemala. Fondatoarea Avancso, Myrna Mack, deoarece se-ncăpăţâna să strângă dovezi ale practicării genocidului în Guatemala, deşi a fost de nenumărate ori avertizată să se potolească, a fost asasinată de către militari, în
1990.
Birourile Avancso se găsesc în plin centrul capitalei, peste drum de biserica San Sebastan, unde a fost asasinat, în 1998, episcopul Juan Gerardi, la două zile după ce acesta prezentase raportul „Guatemala Nunca Mas” („Guatemala, să nu se mai întâmple niciodată”) referitor la implicarea armatei în lupta anti-guerillă. Avancso studiază problemele agrare, exodul rural, emigraţia socială, tineretul, istoria Guatemalei. Publicaţiile sale sunt foarte apreciate de către universităţile străine, interesate de toate aspectele referitoare la America Centrală.
Ceea ce umplut paharul nu a fost de fapt nici asasinarea episcopului Juan Gerardi, nici vandalizarea sediului Avancso, ci ziua de 4 octombrie 2012. în ziua respectivă, pe drumul ce duce la Totonicapan, a avut loc o înfruntare între militari şi ţăranii din zona respectivă. în urma înfruntării, au murit opt protestatari. Uciderea celor opt ţărani a pus capăt scurtei conduceri a ţării, exercitată de preşedintele Otto Pérez Molina, general în rezervă, care fusese numit în această funcţie în ianuarie 2012. Prin dispariţia lui Otto Pérez Molina, predecesorul său, José Efraín Ríos Montt, nu a mai putut fi protejat şi ferit de prezentarea în faţa completului de judecată. în plus, Rigoberta Menchu, premiul Nobel pentru Pace, 1992, o altă personalitate guatemaleză ce stătea în gâtul lui José Efraín Ríos Montt, nu a ratat ocazia de a acuza guvernul preşedintelui Molina că dă dovadă de „rasism profund şi de dispreţ la adresa persoanelor aparţinând etnic poporului maya”.
Preşedintele Molina a fost simpatizat pentru simplul fapt că a promis că va anihila crima organizată, cu ajutorul unităţilor de elită ale armatei guatemaleze, dat tocmai armata guatemaleză a recurs la ce ştia să facă cel mai bine pentru calmarea protestatarilor: i-a mitraliat. Molina reuşise, de asemenea, să capete o oarecare notorietate internaţională, favorabilă lui, prin faptul că a propus legalizarea vânzării de droguri. Singura promisiune electorală pe care a tot întârziat s-o aplice a fost reforma Constituţiei. De asemenea, Molina, deşi a reformat fiscalitatea în Guatemala, nu a putut să aplice reforma din cauza opoziţiei burgheziei căreia guvernele anterioare i-au satisfăcut toate poftele de natură financiară sau socială, fără să-i pretindă să dea nimic în schimb. De asemenea, evenimentul Totonicapan a demonstrat clar că nici armata nu era în totalitate sub controlul lui Molina, această instituţie recurgând după bunul plac tot la vechile sale metode brutale de menţinere a ordinii publice. Oricum, după ce Molina şi-a făcut bagajul, adevărata putere politică va fi aplicată de vicepreşedinta Roxana Baldetti. Pe undeva, se repetă, pe plan politic, cu unele diferenţe, povestea argentiniencei Evita Peron. întrebarea este: vor răbda militarii să fie conduşi de o femeie? în Argentina n-au avut răbdare.
în altă ordine de idei, prea multă imunitate parlamentară, dovadă José Efraín Ríos Montt, în America Latină, şi nu numai el, dar şi alţi preşedinţi de stat, pe alte continente, cauzează grave prejudicii morale, psihice şi financiare unei populaţii conduse de asemenea indivizi. N-ar mai trebui să se aştepte terminarea unui mandat prezidenţial pentru ca respectivul individ, militar sau civil, să răspundă juridic pentru genocidul etnic sau, după caz, economic al unei populaţii. Desigur, finalitatea corectă moral depinde foarte mult de compromisurile la care se pretează partidele politice sub forma coabitării… politice. Acest tip de aranjament, fără ştirea populaţiei, dovedeşte că nu interesele electoratului primează, ci tot cele de grup, motiv pentru care clasa politică a unei ţări, Guatemala, Mexic, chiar state din UE, poate fi considerată nocivă pentru normali-tatea vieţii sociale.