Penultimul meci al etapei cu numărul 32 a mai adus o mare surpriză după cea consemnată vineri seara pe Cluj Arena, acolo unde Ripensia a plecat cu toate cele trei puncte puse în joc printr-un gol marcat în al şaptelea minut de prelungire.
Sâmbătă la prânz, Daco-Getica a dat lovitura chiar pe „Ilie Oană”, învingând-o pe FC Petrolul Ploieşti cu 3-1, toate golurile partidei fiind marcate în prima repriză. Mihai Stancu i-a avertizat pe ploieşteni că echipa sa a venit să îşi vândă scump pielea, cu atât mai mult cu cât avea nevoie de cele trei puncte puse în joc ca de aer, pentru a ieşi din zona retrogradării şi a deschis scorul în minutul 17, după un un-doi cu Nsiah, prin toată defensiva adversă.
După o jumătate de oră, Arnăutu a restabilit egalitatea, după o centrare perfectă a lui Ţigănaşu. Au urmat două ratări ale gazdelor, care au părut că au trecut peste şocul golului primit. Însă grecul Sarris a provocat un penalty într-un duel aerian cu Martin, iar Nsiah (38) a transformat cu un şut în forţă, readucând-o pe Daco-Getica în avantaj.
Lovitura de graţie a venit după doar trei minute, când acelaşi Nsiah a lobat din cădere un balon, peste fundaşii adverşi, iar Robert Grecu, venit la întâlnire, a tras cu latul imparabil. Scorul primei reprize putea fi altul, dar autorul ultimului gol a nimerit transversala cu un minut înaintea reuşitei de 3-1, în timp ce Ivan Prodan i-a suflat mingea din faţă lui Moldoveanu, în prelungiri.
Preşedintele Cristi Vlad a demisionat
Golgheterul Hermannstadt-ului din sezonul trecut, Bogdan Rusu, a intrat la pauză, în locul lui Chindriş, pentru a forţa măcar egalarea, însă eforturile gazdelor nu au fost pe măsură. Bucureştenii şi-au apărat cele trei puncte cu dinţii, căpitanul Gavrilaş reuşind câteva parade superbe, cu care a închis poarta în faţa prahovenilor.
Tabela a rămas neschimbată la finalul reprizei secunde, spre nemulţumirea suporterilor prezenţi în tribune. După fluierul de final, aceştia le-au cerut jucătorilor să îşi lase tricourile pe teren, aceştia conformându-se şi părăsind suprafaţa de joc la bustul gol, unii dintre ei cu lacrimi în ochi.
După meci, clubul ploieştean a publicat un comunicat pe site-ul clubului, în care a anunţat că preşedintele Cristi Vlad a demisionat ca urmare a rezultatului din meciul cu Daco-Getica.
Etapa de Paşte s-a încheiat pe zero pentru patru dintre primele cinci clasate, singura victorioasă fiind Chindia, care a câştigat derby-ul cu liderul Academica. Rând pe rând, Sportul Snagov, AS FC U Cluj şi FC Petrolul Ploieşti, care nu au profitat de înfrângerea Clinceniului şi s-au distanţat de ultimul loc promovabil direct.
Iată rezultatele şi programul etapei a XXXII-a: Apr 25, 2019 17:00
AFC Chindia Târgovişte -ACS FC Academica Clinceni 1-0 (1-0)
Liviu Mihai (20) putea fi altul, dar autorul ultimului gol a nimerit transversala cu un minut înaintea reuşitei de 3-1, în timp ce Ivan Prodan i-a suflat mingea din faţă lui Moldoveanu, în prelungiri.
Preşedintele Cristi Vlad a demisionat
Golgheterul Hermannstadt-ului din sezonul trecut, Bogdan Rusu, a intrat la pauză, în locul lui Chindriş, pentru a forţa măcar egalarea, însă eforturile gazdelor nu au fost pe măsură. Bucureştenii şi-au apărat cele trei puncte cu dinţii, căpitanul Gavrilaş reuşind câteva parade superbe, cu care a închis poarta în faţa prahovenilor.
Tabela a rămas neschimbată la finalul reprizei secunde, spre nemulţumirea suporterilor prezenţi în tribune. După fluierul de final, aceştia le-au cerut jucătorilor să îşi lase tricourile pe teren, aceştia conformându-se şi părăsind suprafaţa de joc la bustul gol, unii dintre ei cu lacrimi în ochi.
După meci, clubul ploieştean a publicat un comunicat pe site-ul clubului, în care a anunţat că preşedintele Cristi Vlad a demisionat ca urmare a rezultatului din meciul cu Daco-Getica.
Etapa de Paşte s-a încheiat pe zero pentru patru dintre primele cinci clasate, singura victorioasă fiind Chindia, care a câştigat derby-ul cu liderul Academica. Rând pe rând, Sportul Snagov, AS FC U Cluj şi FC Petrolul Ploieşti, care nu au profitat de înfrângerea Clinceniului şi s-au distanţat de ultimul loc promovabil direct.
Iată rezultatele şi programul etapei a XXXII-a: Apr 25, 2019 17:00
AFC Chindia Târgovişte -ACS FC Academica Clinceni 1-0 (1-0)
Liviu Mihai (20)
CHINDIA AJUTATĂ DE REZULTATELE INDIRECTE
Date: