3 Mai, Ziua Mondiala a Libertafii Presei

Date:

La 3 mai, în fiecare an, este celebrată Ziua mondială a libertăţii presei. Marcarea acestei zile reprezintă o oportunitate pentru a evidenţia principiile fundamentale ale libertăţii presei, pentru a evalua starea de libertate a presei în întreaga lume, pentru a apăra independenţa mass-mediei şi pentru a aduce un omagiu ziariştilor care şi-au pierdut viaţa în timp ce îşi exercitau profesia, potrivit www.unesco.org.
Ziua mondială a libertăţii presei a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în 1993, în urma unei recomandări adoptate în cadrul celei de-a XXVI-a sesiunii a Conferinţei Generale a UNESCO în 1991. ONU a declarat marcarea acestei zile pentru a aduce în atenţia publică importanţa şi necesitatea respectării libertăţii de exprimare, conform articolului 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: ”Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat”, potrivit www.timeanddate.com.
Starea actuală de siguranţă a jurnaliştilor din întreaga lume este descu-rajantă: în decursul ultimului deceniu, 827 jurnalişti şi angajaţi în mass-media au fost ucişi. Planul de acţiune al ONU privind siguranţa jurnaliştilor şi problema impunităţii reprezintă o platformă multilaterală pe care se abordează aceste probleme complexe. Sistemele judiciare din întreaga lume trebuie să fie consolidate, concentrându-se în principal pe protejarea libertăţii de exprimare şi a siguranţei jurnaliştilor. Apelul Agendei de dezvoltare pentru 2030 pentru justiţia universală este relevant pentru toate elementele abordării celor trei „P” în asigurarea unui mediu sigur pentru acest domeniu de activitate: prevenirea violenţei împotriva mass-mediei, protecţia jurnaliştilor aflaţi în pericol şi urmărirea penală a autorilor de crime comise împotriva profesioniştilor din domeniul mass-media Începând cu 1997, Premiul Mondial pentru Libertatea Presei UNESCO / Guillermo Cano, în valoare de 25.000 de dolari, este decernat în fiecare an cu ocazia acestei zile unei persoane, organizaţii sau instituţii ce se remarcă prin contribuţia esenţială la apărarea sau promovarea libertăţii presei, oriunde în lume. Premiul poartă numele jurnalistului columbian Guillermo Cano, asasinat în 1987, pentru că a denunţat activităţile traficanţilor de droguri din ţara sa. Juriul internaţional este alcătuit din paisprezece jurnalişti profesionişti şi directori de publicaţii din toată lumea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!