Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează că, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Agriculturii numărul 69/25.01.2019, a încheiat Campania de primire a cererilor unice de plată in agricultură, miercuri 15 mai 2019. În judeţul nostru, au solicitat sprijin prin cererea unică 23.378 de fermieri pentru o suprafaţă de 123.139,65 ha, reprezentând un procent de 103,40 % faţă de suprafaţa estimată.
Aceste rezultate poziţionează Dâmboviţa peste media judeţelor din ţară şi demonstrează că fermierii dâmboviţeni au înteles că agricultura performantă se face prin lucrarea comasată a terenurilor agricole.
De asemenea, aceste rezultate demonstrează că APIA – Centrul Judeţean Dâmboviţa şi-a atins obiectivul principal: îmbunătaţirea calitaţii lucrărilor şi a raporturilor cu beneficiarii – fermierii dâmboviţeni. În acest sens s-au organizat întâlniri de informare şi consiliere pentru fermierii din toate localităţile judeţului, iar în timpul campaniei de primire a cererilor de sprijin funcţionarii au stat la dispoziţia fermierilor atât în afara orelor de program cât şi în zilele de week-end sau sărbători legale.
Şi administraţiile locale din judeţ au oferit sprijinul în acest an pentru eliberarea cu celeritate a adeverinţelor conforme cu registrul agricol şi pentru oranizarea întâlnirilor cu fermierii şi totodată le mulţumim pentru colaborare.
Precizăm că, până la data de 31 mai 2019, fermierii care au solicitat sprijin prin cererea unică de plată pot face modificări ale acesteia fără a fi penalizaţi.
31 mai – data limită pentru modificarea cererilor unice de plată fără penalităţi
Date: