„Dăm like în parc”, activitate dedicată elevilor

Date:

Structura de prevenire a criminalităţii, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa, precum şi cu reprezentanţi de la Crucea Roşie – Filiala Dâmboviţa, Organizaţia „Salvaţi Copiii”, Europe Direct Târgovişte şi Clubul Sportiv Municipal Târgovişte, au organizat cea dea treia ediţie a activităţii Dăm like în parc, dedicată elevilor de gimnaziu şi liceu.
Astfel, poliţiştii au oferit sfaturi utile elevilor despre alternativele de relaxare şi divertisment, pentru evitarea petrecerii timpului liber în faţa calculatorului. De asemenea, beneficiarii au fost informaţi despre securitatea pe reţelele de socializare şi le-au fost prezentate modalităţile de creştere a gradului de siguranţă în mediul online.
Totodată, au avut loc demonstraţii ale unor tehnici de luptă şi pentru acordarea primului ajutor in diferite situaţii.
La activitate au participat elevi de la Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino”, Colegiul Naţional „Constantin Carabella”, Liceul de Arte „Bălaşa Doamna”, Şcoala Gimnazială „Vasile Cârlova”, Şcoala Gimnazială „Matei Basarab”, Clubul Sportiv Şcolar Târgovişte şi Clubul Sportiv „Phoenix” Târgovişte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!