Turcii se revoltă

Atentatul din Reihanh, localitate turcă aflată la graniţa cu Siria, produs în data de 12 mai, soldat cu moartea a 46 de persoane şi rănirea a altor câteva sute, a subminat grav încrederea poporului turc în guvernul său, pe care-l acuză de amestecarea indirectă în războiul civil sirian prin susţinerea tacită a opoziţiei din ţara vecină, ceea ce a dus la declanşarea atentatului din Reihanli. în toată a doua jumătate a lunii mai, după atentatul sângeros din Reihandli, turcii au preferat doar să bombăne pe la colţuri de stradă împotriva guvernului Erdogan, dar decizia acestuia de a distruge cel mai vechi, mai mare şi mai frumos parc din Istanbul, Gezi, pentru a construi cazemate, a scos vineri pe locuitorii capitalei în stradă, aceştia, în semn de protest, ocupând piaţa Taksim. Imediat, guvernul Recep Tayyip Erdogan a scos forţele de ordine care au împrăştiat cu brutalitate manifestanţii. După ce au fugit din faţa forţelor speciale de ordine, iar guvernul începuse să răsufle uşurat, a doua zi, sâmbătă, aproape jumătate din populaţia adultă tânără a capitalei turce a reocupat piaţa Taksim. De data aceasta, nimeni nu a mai fost dispus să cedeze. Constatând că civilii preferă să se lase omorâţi, decât să cedeze, duminică, guvernul a ordonat retragerea forţelor de ordine, piaţa Taksim fiind definitiv sub controlul populaţiei Istanbulului. De fapt, intenţia de distrugere parcului Gezi, sub pretextul unei reamenajări urbanistice, ce includea refacerea şi modernizarea unei vechi cazărmi, inclusiv construirea unui aeroport gigantic care la nevoie putea fi transformat dintr-unul civil în unul militar, plus amintirea încă vie a morţilor din Reinhali, care a zguduit întreaga Turcie, a reanimat nemulţumirea populaţiei Istanbului care s-a transformat, folosind parcul ca motivaţie, în purtătoare de cuvânt a nemulţumirii pentru politica pro-americană a guvernului. De fapt, susţinând pe tăcute opoziţia siriană, guvernul Recep Tayyip Erdogan face jocul Washingtonului care doreşte să aibă sub control economic şi politic majoritatea Peninsului Arabe, guvernul Obama fiind totuşi îngrijorat de pretenţiile neamorţite ale Moscovei care doreşte să-şi ia revanşa pentru grava afectare a intereselor sale economice, prin pierderea, în 1989, a Europei de Est. Din punct de vedere politic, problema se pune foarte simplu, cine controlează mai multe guverne în lume, în prezent, acela este mai puternic, îşi asigură astfel o mai pare piaţă de desfacere a produselor, garantând astfel prosperitatea propriei populaţii. în plus, sub aspectul dezvoltării tehnologice, statele ce au guverne aservite Washingtonului sau Moscovei, sunt permanent la mâna americanilor sau ruşilor ce, intenţionat, le vor pune la dispoziţie sau le vor vide tehnologie învechită, pentru unicul scop de a nu deveni independente politic, şi eventual, lucru nedorit de cei doi rivali, prea puternice.
Peste o mie de răniţi
Dar revenind la protestul civil din Istanbul, bilanţul este destul de trist: peste o mie de răniţi. Desigur, retragerea forţelor de ordine este o victorie a populaţiei capitalei, dar, din păcate, este provizorie. Guvernul a dat ordin de retragere deoarece nu dorea să i se pună în cârcă eventuali morţi, ceea ce risca să provoace un război civil. Or, tocmai de asta nu are acum nevoie Recep Tayyip Erdogan. Calm, pentru a salva aparenţele, Recep Tayyip Erdogan a recunoscut public că s-au luat unele decizii greşite pentru potolirea manifestanţilor, dar a refuzat să anuleze decizia de a rade de pe suprafaţa Istenbulului parcul Gezi, pentru a demara un nou proiect urbanistic. în plus, Recep Tayyip Erdogan a catalogat manifestarea drept una cu substrat ideologic. Deşi a retras forţele de ordine, locul acestora fiind luat de medici, Recep Tayyip Erdogan a atras atenţia că piaţa Taksim nu va un loc „unde extremiştii vor face ce-i taie capul”. Cu toate acestea, de cum s-au retras forţele de ordine, lăsând pe caldarâm, în urma lor sute de răniţi, populaţia, alături de medici, a invadat locul în strigăte de victorie, agitând steaguri.
Desigur, după calmarea provizorie a conflictului, Abdullah Gul, preşedintele Turciei, a declarat că „trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru faptul că protestele au atins un nivel îngrijorător, deoarece, într-o adevărată democraţie, nemulţumirile trebuie exprimate dând dovadă de bun simţ şi calm”. Bulent Arinc, vice-prim ministru, a mers până acolo, încât, fiind în tonalitatea preşedintelui statului, şi-a cerut scuze faţă de locuitorii Istanbulului, afirmând public că „în loc să tragem cu gaze lacrimogene în protestatari, autorităţile ar fi trebuit să dialogheze cu ei, să-i convingă de necesitatea înlocuirii parcului Gezi cu alte construcţii”. Proiectul urbanistic propus de guvernul Recep Tayyip Erdogan a scos la lumina zilei antipatiile populaţiei, ce au luat lent amploare chiat din 2002, când acest guvern islamo-conserva-tor, de cum a ajuns la putere, a dovedit că una a promis, în campania electorală, şi alta a început să facă, exact ca la noi, în perioada 2008 – 2012. Vineri au ieşit în piaţa Taksim, pentru salvarea parcului Gezi, toate asociaţiile pentru salvarea mediului înconjurător, asociaţii riverane şi sindicatele. Bilanţul final al confruntării cu forţele de ordine: şase persoane şi-au pierdut un ochi din cauza gazelor lacrimoge, conform comunicatului prezentat de Asociaţia medicilor turci.
Ceea ce a deranjat şi a umplut paharul faţă de un guvern pro-american tot mai antipatic este faptul că Recep Tayyip Erdogan nu a manifestat nici cea mai mică intenţie de a supune proiectul urbanistic al capitalei spre cunoaştere opiniei publice, eventual dezbaterilor. Noul proiect urbanistic prevedea construirea unui centru comercial care, la nevoie, să devină cazemată, a unui aeroport gigantic care din civil să fie rapid transformat într-unul militar, un canal care să înconjoare Bosforul, al treilea mare port al strâmtorii Dardanele, noi orăşele satelit ale Istanbulului şi reconstrurea pieţei Taksim.
Vise de mărire
Aflat la putere de zece ani şi câteva luni, Recep Tayyip Erdogan care visează, din prim ministru, să devină preşedintele Turciei, mai ales că-n 2014 vin alegerile prezidenţiale, bazându-se încă pe preferinţele manifestate de electorat în 2002, nu a realizat că populaţia este tot mai nemulţumită, deoarece s-a pronunţat împotriva consumului de alcool, împotriva avortului, a fost favorabil arestării a zeci de studenţi care au manifestat împotriva sa, a dispus arestarea celor care au dovedit public că sunt de stânga şi, mai grav, a fost de acord cu arestarea jurnaliştilor care nu-i gâdilau orgoliul, ceea ce a-nsemnat o încălcare a libertăţii de exprimare.
Profitând de atmosfera anti-Erdogan partidul CHP, al lui Kemal Kilicdaroglu, încearcă să ecupereze terenul pierdut politic, în 2002, şi speră să câştige alegerile municipale care vor avea loc tot în 2014, înaintea celor prezidenţiale, lansând sloganul „Totul fără Tayyip Erdogan”. Deocamdată, după exemplul Istanbulului, mişcarea anti-Erdogan a izbucnit între timp şi la Ankara şi la Izmir. Erdogan nu a-nţeles că turcii de rând nu vor să fie nici cu americanii, nici cu ruşii. Ei speră să redevină ceea ce au fost pe vremea sultanilor. Dacă ar discuta cu oamenii străzii, Erdogan ar înţelege că turcii, majoritatea, mai trăiesc cu nostalgia imperiului, aşa cum în Europa mai trăiesc cu acest tip de nostalgie austriecii, ungurii când era asociaţi cu Viena, francezii, englezii şi ruşii.