Mai e o etapă în Liga a 4-a dâmboviţeană. Sâmbătă, 8 iunie, acest eşalon va intra în vacanţă. De ceva timp se ştie că Gloria Corneşti este campioana judeţului Dâmboviţa şi va participa la barajul de promovare în Liga a 3-a, care va fi organizat de A.J.F. Prahova. Adversara Gloriei este campioana Bucureştiului. Aceasta se va stabili după finala de mâine, care le opune pe Concordia 3 Chiajna şi F.C.
Chitila.
De asemenea, se ştie că Avântul Produleşti va retrograda în Onoare. De menţionat că echipele Comerţul Viişoara, Utchim Găeşti şi C.S. Conţeşti s-au retras din competiţie în timpul campionatului.
Ocupanta locului 14, Petrolul Valea Mare, depinde de promovararea echipei Gloria Corneşti în Liga a 3-a. în cazul unui succes al echipei lui Nelu Radu, petroliştii vor rămâne în acest eşalon.
Flacăra Moreni şi F.C. Aninoasa au avut evoluţii mulţumitoare, în special în retur, şi completează podiumul. O luptă a orgoliilor se dă, pentru ocuparea locului 4, între Bradul Moroeni (4, cu 54 p) şi Atletic Fieni (5, cu 52 p). „Pădurarii” joacă, acasă, cu F.C. Aninoasa, iar „atleticii”, în deplasare, cu Voinţa Perşinari. Dar este de menţionat faptul că Bradul are o contestaţie formulată în runda trecută, la meciul cu Gaz Metan Finta.
Promovatele Comerţul Brezoaele (9, cu 39 p) şi Voinţa Pietroşiţa (10, cu 37 p) sunt în pluton şi vor participa la competiţie şi în ediţia următoare.
Gaz Metan Finta (6, cu 48 p), Petrolul Târgovişte (7, cu 42 p) şi Recolta Gura Şuţii n-au dezamăgit, dar nici n-au strălucit. Au evoluat oscilant şi au clasări în prima jumătate a ierarhiei. Prestaţii modeste, mult sub posibilităţi, au avut: Voinţa Perşinari (11, cu 37 p), PAS Pucioasa (12, cu 36 p), A.S. Doiceşti (13, cu 35 p). Drept consecinţă, au avut şi ceva emoţii pentru a evita locul 14.
în stagiunea viitoare va fi luptă acerbă pentru locul întâi. Se vor duela: Urban Titu (dacă va retrograda), Gloria Corneşti (dacă nu va promova în C), Flacăra Moreni, F.C. Aninoasa, Atletic Fieni. Păcat de faptul că două dintre echipele bune au abandonat competiţia în iarnă. Fără ele Liga a 4-a este ceva mai săracă.
Au promovat în Liga a 4-a echipele: Luceafărul Dragomireşti, Avicola Crevedia, Unirea Cobia şi Lumina Ziduri.
Liga a 4-a dâmboviţeană Din nou Gloria e campioană
Date: