In perioada 12-18 august a.c, poliţiştii rutieri din toate statele Uniunii Europene au acţionat simultan pentru verificarea respectării regimului legal de viteză de către conducătorii auto, urmărindu-se astfel reducerea numărului accidentelor de circulaţie cu consecinţe grave, produse ca urmare a depăşirii limitei legale de viteză.Activităţile se înscriu în cadrul săptămânii T.I.S.P.O.L. SPEED şi sunt coordonate la nivel naţional de către Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.În primele trei zile de acţiune, poliţiştii din Dâmboviţa au oprit în trafic, pentru control, 586 de autovehicule şi au aplicat 282 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea limitei legale de viteză.Din totalul contravenţiilor, 82 au fost constatate cu ajutorul aparatele TRUCAM.De asemenea, poliţiştii au reţinut 30 de permise de conducere.