Negustorii de false amintiri

Explorarea memoriei pe segmentul amintirilor stocate a fost şi este o ispită pentru cercetători, mai ales pentru cei din domeniul psihiatriei. Cercetătoarea americancă de renume în domeniul psihologiei, Elizabeth Loftus, afirma în lucrarea „Viciile şi virtujiile memoriei” că „memoria este în realitate soclul personalităţii fiecărui om”. Fără memorie, spune Elizabeth Loftus, omul nu are sentimentul continuităţii vieţii. Memoria este foarte importantă în desfăşurarea vieţii fiecărui individ deoarece, cu ajutorul ei, realizează cine este în realitate, se luptă să-şi găsească un loc în societate şi să-l controleze. în plus, cu ajutorul memoriei, fiecare individ reuşeşte să-şi creeze o stare de suflet ce-i poate fi favorabilă supravieţuirii sale în cadrul lumii pe care o cunoaşte sau îi poate fi nefavorabilă, împingându-l la sinucidere, chiar dacă acest ultim act de voinţă îmbracă forma etcă a demnităţii sau cea patriotică de tip kamikaze. După treizeci de ani de cercetare, Elizabeth Loftus a demonstrat nu că memoria este imperfectă, lucru ştiut clar încă de pe vremea lui Giordano Bruno, ci că este maleabilă. Elizabeth Loftus a constatat că maleabilitatea memoriei poate ajuta foarte bine în vindecarea cazurilor de stres post-traumatic.
Totul a pornit de la celebrul text „îmi amintesc” al scriitorului francez Georges Perec, influenţat de Queneau şi Kafka, printre altele autorul romanului lipogramatical (cuvintele sunt scrise fără vocala „e”) „Dispariţia”. în acest text, Perec spune: „îmi amintesc că unchiul meu avea un 11CV imatriculat 7070RL2. îmi amintesc că-mi plăcea «Balul sirenelor» cu Esther Williams şi Red Skelton, dar am fost îngrozitor de dezamăgit când l-am văzut. îmi amintesc că eram abonat la Clubul cărţii, prima carte pe care-am cumpărat-o fiind Bourlinguer de Blaise Cendrars”. Şi tot continuă în acest ritm. în acest „îmi amintesc”, devenit celebru şi imitat ca, să să zicem, tehnică narativă peste decenii, de către Zorica Sentic, aceasta reuşind să dea nota de origibali-tate proprie, Georges Perec face un fel de inventar al nimicurilor care au alcătuit la un moment dat universul vieţii sale. Practic, Perec se limitează la înşiruirea unor fragmente de memorie a unor momente revolute care, prin acumulare, au modelat omul care era, sub aspect psihic şi de mentalitate, în momentul scrierii textului. Analizându-se, din punct de vedere psihologic, în paralel, textul lui Perec cu viaţa sa, atât cât era cunoscută, s-a constatat că nu toate fragmentele de memorie înşirate erau reale. Unele erau false. I-au fost induse involuntar încât Perec, în cipele scrierii, chiar a crezut că el era cel ce trăise acele momente.
Vindecare prin false amintiri
Pornindu-se de la această descoperire, cercetările au fost extinse şi-n domeniul juridic. Astfel, în mod spectaculos, s-a descoperit, în reanali-zarea unor dosare, că fapte imaginare de pedofilie au fost induse în creierul unor copii şi adulţi, ducând la sentinţe de condamnare a unor nevinovaţi. Astfel, acum trei decenii, se impune treptatr termenul de amintiri false ce desemnează un fenomen de memorare cu atât mai tulburător cu cât acesta are la bază memorare de evenimente ce n-au avut loc în viaţa reală a individului. Cu alte cuvinte, este un fenomen mnemotehnic prin care eşti ferm convins că ai făcut ceva sau ai participat la un eveniment în grup, când de fapt nu ai făcut numic şi nici nu ai participat la nici un eveniment de grup. Fenomenul amintirilor false este îngrijorător dacă scapă de sub control deoarece poate distruge personalitatea individului, îl poate transforma într-o persoană uşor de manipulat. îngrijorător este şi faptul, constatat şi probat, că amintirile false pot transforma un individ într-o maşină de ucis. Dar, aşa cum deja s-a menţionat, fenomenul de falsă amintire poate fi folosit pentru vindecarea stesului post traumatic, adică unele amintiri care menţin o stare, să spunem pentru a-nţelege toată lumea, de ţăcăneală provocată de un eveniment şocant, pe traseul vieţii personale, pot fi înlocuite, prin tratamentul de inducere de false amintiri. Practic, o amintire a unui eveniment real, periculos sub aspect psihologic, este treptat înlocuită cu cea a unui eveniment fals care nu a avut loc niciodată în viaţa individului respectiv, dar practic, prin acest procedeu omul este vindecat de stresul post-traumatic. Elizabeth Loftus are meritul de a fi descoperit că dis-funcţionalităţile mnesice, adică disfuncţionalitatea capacităţii creierului de a memora, de aceea se spune că memoria este imperfectă, deci a descoperit că aceste disfuncţionalităţi permit incorporarea de amintiri false ce devin credibile. Este ca şi cum a-i induce unei femei amintirea falsă a unui viol sau a unui avort, când, în realitate, nu a fost violată şi nici nu a avortat deoarece nu a rămas gravidă. Dar s-a demonstrat practic că se poate face aşa ceva cu memoria omului. De asemenea, pornindu-se de la această constatare, pe baza descoperiri fenomenului mnesic de falsă amintire, specialiştii în psihologie şi manipulare ai armatei americane au început deja să viseze la crearea soldatului ideal prin inducere de false amntiri. Desigur, este foarte uşor să transformi un om în râu decât în bine, deoarece există deja funcţional substratul inconştient al supravieţuirii dublat de cel al uciderii. Dacă se coboară în jos pe scara evoluţiei, la modul analitic general desigur, se constată că la baza supravieţuirii stă actul primitiv al distrugerii. Ierbivorele supravieţuiesc distrugând vegetaţia pe o anumită suprafaţă. Norocul ierbivorelor este că vegetaţia are capacitatea de a se regenera. Carnivorele supravieţuiesc mâncând ierbi-vore, actul în sine de a mânca, de a devora, fiind unul de distrugere. Norocul carnivorelor, dacă observaţi, este că ierbi-vorele au un ritm mai mare de înmulţire decât al carnivorelor şi astfel se stabileşte un echilibru al… supravieţuirii. în lumea omului, să-i spunem modern, supravieţuirea este garantată de actul uciderii unui individ sau a unui grup, prin folosirea a tot felul de pretexte sau de tehnici de manipulare, sau, mai „elegant”, prin tehnici de calomniere a unui individ sau a unui grup. Cei care recurg la tehnicile enumerate pentru a supravieţui fizic, psihic şi social nu pot fi consideraţi proşti, dar cu certitudine sunt handicapaţi din punct de vedere intelectual.
Să crezi ceea ce n-a fost
Dar, revenind la subiect, pornindu-se de la descoperirea Elizabethei Loftus, au fost făcute o serie de teste ale căror rezultate au fost deja publicate în European Journal of Psychotraumatology, constatările fiind impresionante, concluzia fiind că sindromul Pygmalion trebuie revizuit. Mai mult, un grup de cercetător de la Universitatea din Utrecht, Olada, al căror nume nu a fost dezvăluit din motive de securitate de stat, făcându-se cunoscut doar rezultatul cercetării lor, au testa un grup de două sute de soldaţi care, în perioada 2009 – 2010, au fost trimişi patru luni în misiune, în Afganistan. Iniţial, psihologii au studiat factorii ce favorizează tulburările de stres post-traumatic şi modalitatea de vindecare, astfel de disfuncţionalităţi psihice fiind frecvente la soldaii reveniţi de pe câmpurile de luptă. Au fost folosite toate metodele clasice cunoscute. Nu prea au dat rezultate. Atunci s-au gândit să folosească descoperirea Elizabethei Loftus, cea a falsei amintiri. Timp de două luni, soldaţii au participat la un „debrifing”. în timpul discuţiilor despre stresul la care au fost supuşi în Afganistan şi pericolele la care au fost expuşi, soldaţilor li s-au strecurat informaţii false despre un eveniment care nu s-a produc dar era plauzibil să se fi putut produce. Astfel, după două luni, soldaţii erau capabili să descrie cu lux de amănunte cum le-a fost atacată, cu rachete, tabăra în ajunul Revelionului, dar fără consecinţe grave şi fără să fie rănit cineva. Mai mult, li s-au strecurat în buzunare unele probe materiale ale aşa-zisului atac, probe ce au făcut credibilă povestea, în acelaşi timp stimulând şi imaginaţia soldaţilor. De sigur, în primele zile nimeni nu-şi aducea aminte de atacul din ajun de Revelion.
După şapte luni, cei două sute de soldaţi au fost din nou supuşi testului cu atacul imaginat. Surpriză: 26% dintre ei au fost siguri că atacul a avut loc în nouaptea de Sfântul Silvestru, noaptea din ajun de Revelion. Mai mult, au povestit cu lux de amănunte implicarea într-un eveniment care nu a avut niciodată loc. Cei 26% credeau în realitatea falsei amintiri care le fusese indusă. în urma testului cu falsa amintire, s-a constatat că falsa amintire a fost mai uşor găzduită în memoria soldaţilor care au suferit puternic de stres, care erau mai mult în stare de alertă, în Afganistan. De asemenea, s-a constatat că falsa amintire se strecoară la fel de bine în memoria soldaţilor care au rezolvat mai puţin bine testele cognitive. în primul caz, s-a constatat că falsa amintire este foarte operaţională la soldaţii care, pentru a scăpa sau reduce din starea de stres, recurg la fabricarea de imagini sau de scenarii, adică, pentru a nu-nnebuni pe front, recurg la ceea ce numim imaginaţie bogată. în celălalt caz, falsa amintire este operaţională deoarece indivizii nu aveau o amintire în bună stare de funcţionare, adică tipul de soldat cam tăntălău. Acuma, mai este un aspect. Ceea ce s-a-ntâmplat în Olanda nu a fost un simplu test pentru o stare post-traumatică. Chiar a fost o tentativă de vindecare a unor soldaţi veniţi din Afganistan. De data aceasta nu s-a mai aplicat tratamentul clasic, ci descoperirea Elizabethei Loftus, cea a falsei amintiri. Fiind pentru prima dată folosită falsa amintire, procentul de 26% de soldaţi vindecaţi a fost uimitor. Uimitor a fost considerat faptul că s-a putut induce o falsă amintire de război tocmai unor profesionişti ai războiului. Dar, cu această ocazie, s-a descoperit că-n plan neuronal şi psihic creierul este foarte maleabil.
Nevoia de naivitate
După publicarea rezultatului, repetăm, fără dezvăluirea identităţii psihologilor şi soldaţilor implicaţi, s-a speculat şi ideea: dacă falsa amintire indusă în memorie poate vindeca, de ce nu s-ar trece la vânzarea de false amintiri? Răspunsul, tot în publicaţii de specialitate a venit prompt: poate fi periculos deoarece fabricarea unei amintiri false implică imaginaţia folosită la prelucrarea datelor concrete ale unei realităţi cunoscute. O astfel de prelucrare implică totuşi un număr limitat de variante de false amintiri. Numărul limitat de variante de false amintiri este dat de faptul că imaginaţia umană nu se poate cristaliza în afara universului fizic al celor trei dimensiuni plus cea de-a patra, abstractă, a timpului. în concluzie, există riscul ca doi indivizi de acelaşi sex, posesorii unei false amintiri identice în cele mai mici amănunte, să intre în contact. Nu numai că, după cum s-a constatat, o falsă amintire modifică, ce-i drept, într-o mică măsură personalitatea, ceea ce totuşi contează pentru viitoarea evoluţie socială a unei persoane, dar, din clipa în care două persoane descoperă că au aceiaşi amintire, identică în cel mai mic amănunt, fără să ştie că este una falsă, starea de stres reapare, mult mai puternică, mai distructivă psihic, posibil în situaţia nou creată de nevindecat, putând determina individul afectat la acceptarea idei de sinucidere ca mod de „vindecare”. însă, după cum evoluează unele state, nu multe, deocamdată, nu este exclus ca-n viitor, ceea ce pare incredibil acum să devină realitate. Ar fi tentant comerţul cu false amintiri. Negustorii de false amintiri să elimine pe cei de droguri. Ce ziceţi? Desigur, nu poţi spune viitorul apropiat sau îndepărtat. Societatea oricum evolueză în salturi de… broască cu orăcăielile sociale de rigoare. Lumea se poate schimba brusc de la o zi la alta. Adevărul este că, dacă ştii să manevrezi memoria maselor, de fapt capacitatea creierului de-a-şi aminti şi ce nu s-a petrecut în realitate, poţi face orice, poţi deţine puterea, poţi prosti masele, poţi transforma oamenii în executanţi docili. Ceea ce a descoperit Elizabeth Loftus se practica de fapt de mult timp în unele zone ale globului pământesc. Ne referim la falsificarea abilă a istoriilor naţional care nu este altceva decât… vânzarea de false amintiri. S-a practicat în China medievală prin rescrierea la comandă a cronicilor oficiale pentru a şterge definitiv amintirea dinastiei anterioare sau pentru a-i diminua importanţa istorică. Este tot o „vânzare” de false amintiri. S-a practicat în Egiptul antic când faraonul învingător, fondatorul unei noi dinastii, punea să se şteargă toate hieroglifele ce aminteau de faraonul precedent. Tot un fel de vânzare de false amintiri, dar prin aplicarea metodei egiptene. Şi regimurile comuniste au „vândut” masiv false amintiri, iar generaţiile tinere le-au „cumpărat” fără să clipească. Unii vor spune că falsa amintire este echivalentul spălării pe creier. Oarecum. Totuşi falsa amintire nu-ţi anulează personalitatea. Falsa amintire, dacă nu are scop medical, ci social de masă, îţi educă comportamentul conform cu cerinţele impuse de sistemul aflat la putere. Să fim serioşi, nimic nu este nou sub soare! Poate nici chiar omul actual. Totuşi, analizând evoluţia istorică şi socială a maselor, îţi dai seama că au totuşi nevoie să fie uneori puţin credule. Credule, naive, consumatoare de false amintiri. E şi acesta un mod de a supravieţui. Românii de după ’48, de după ’89, o pot confirma.