In finala Cupei României, disputată la Aninoasa, Flacăra Moreni
avea şansa întâi. în campionat câştigase cu 2-0 (în tur, acasă) şi 5-0 (în retur, în deplasare). Era neînvinsă în partea a doua a campionatului (returul) şi avea o clasare superioară: locul 2, cu 72 p, faţă de locul 10, cu 39 p, unde se situa adversara sa, Voinţa Pietroşiţa. Aceasta nu câştigase în campionat de patru etape.
Dar echipa de la poalele Leaotei s-a dovedit a fi harnică, agresivă şi nu s-a lăsat până nu a anihilat potenţialul ofensiv al morenarilor.
A arătat un joc exact în apărare, iar atacurile au fost lucide şi aşezate.
Flacăra nu s-a putut desfăşura, n-a putut să combine. N-a putut pune stăpânire pe joc. A găsit cu mare greutate calea spre poarta lui Cucoş.
Pradă propriei relaxări
Voinţa Pietroşiţa a luptat la baionetă şi a reuşit să triumfe. A învins pe Flacăra Moreni, cu 2-1. Au marcat: Posta (min. 2), Caibăr (90+2), respectiv Grozea (48). Băieţii lui Ion Dicu şi-au aşezat jocul cu calm, au avut tupeu şi au trăit fotbalul la maxim.
Flacăra a căzut pradă propriei relaxări. Elevii lui Marian Vasilache au crezut că au câştigat finala încă de la cabine. Au avut sentimente de automulţumire. Tripleta ofensivă Vlădescu, Grozea, Iliescu a scârţâit. N-a funcţionat aşa cum era de aşteptat. Iliescu şi Vlădescu parcă nu marcaseră 27, respectiv 24 de goluri în campionat. Cei trei jucători ofensivi s-au descurcat greu în păienjenişul apărării adverse. Au fost marcaţi bine de Posta, Caibăr şi Oprescu.
Fără viteză, fără imaginaţie, atacurile formaţiei din Moreni au fost sortite eşecului. Flacăra a primit goluri de la doi fundaşi centrali, Posta şi Caibăr.
Piesele grele au scârţâit
Echipa din Pietroşiţa
n-a refuzat fotbalul nici când a avut 1-0 (gol Posta, min. 2), nici când a fost eliminat Cucuteanu (min. 38, două galbene). A jucat îndrăzneţ. A obligat adversara să joace prost. Aproape că a asfixiat-o. Piesele grele din angrenajul morenar, Păsărică, Ciornovschi, Banu, V. Negrea, Preda, Vlădescu, nu s-au văzut. Aceştia au fost storşi de forţe, lipsiţi de nerv. Nici I. Negrea (din min. 58) şi Constantin (din min. 77) n-au putut să revigoreze Flacăra.
Presing incomod
Voinţa n-are jucători cu tehnică de bijutier. S-a bazat pe paradele lui Cucoş, pe sudura cuplului de fundaşi centrali Caibăr – Posta, pe munca lui Oprescu, pe experienţa lui Stăncescu, pe abilitatea lui Dumitraşcu. Inspiraţia a fost introducerea după pauză, în teren, a lui C. Radu. De multe ori construcţia s-a împotmolit. Dar imediat jucătorii din Pietroşiţa făceau presing incomod, lucru care i-a încurcat vizibil pe morenari. Lăudabil că jucătorii Voinţei nu şi-au pierdut suflul. Au putut să alerge.
Gafele de portar au făcut diferenţa
Apărarea exactă a Voinţei şi gafele (mai ales la golul de 2-1, din min. 90+2) ale portarului Păsărică au decis finala.
Dar Flacăra n-a jucat repede, n-a avut explozie, n-a avut faze devastatoare. Mulţi jucători n-au fost în apele lor. Nu s-au putut aduna.
Trebuie să lase la o parte toate problemele, în special legate de partea financiară şi trebuia să se pună în slujba echipei şi să câştige trofeul. N-au făcut-o şi au părăsit terenul de joc supăraţi.
Arbitraj
corespunzător
Finala dintre Voinţa Pietroşiţa şi Flacăra Moreni a fost bine arbitrată de brigada: Cristi Grigoraşcu – Iulian Preda, Aron Pitiş. Chiar dacă au fost unele faze grele, cei trei arbitri s-au descurcat onorabil. Ei au fost monitorizaţi din partea A.J.F. Dîmboviţa de Emil Tudor şi Ion Coman.
Galeriile, la înălţime
Cele două finaliste au fost încurajate de câte 100 de suporteri. Aceştia şi-au încurajat favoriţii fără a crea probleme organelor de ordine.
Fanii din Moreni, aşezaţi în spatele uneia dintre părţi, au avut un arsenal mai bogat din care n-au lipsit artificiile şi fumigenele.
La meci au asistat şi primarii: Ion Dicu (Pietroşiţa) şi Constantin Dinu (Moreni). N-a lipsit edilul şef al gazdei acestui eveniment sportiv, Constantin Maricescu, primarul comunei Aninoasa.
Jucătorii finalei: Florin Posta şi Daniel Caibăr.
Ultimul act al Cupei României – faza judeţeană A câştigat echipa mai ambiţioasă
Date: