FC Hermannstadt a înregistrat a treia victorie în acest sezon al Ligii 1. Sibienii s-au impus în faţa nou-promovatei lui Viorel Moldovan, Chindia Târgovişte, cu scorul de 2-1, şi au adunat nouă puncte în clasament.
Echipa lui Costel Enache a deschis scorul în minutul 17 prin Petrişor lonuţ Popescu, dar Târgovişte a egalat în repriza a doua prin Daniel Florea. În minutul 75, Hermannstadt a punctat din nou şi a stabilit scorul final, 2-1. Debeljuh a înscris cu o lovitură de cap, de la 11 metri. Intrat în minutul 53, croatul a profitat de o centrare foarte bună a lui Opruţ, fundaşul stânga al gazdelor. Chindia a trecut pe lângă egalare la ultima fază a meciului.
„Nu am ce să reproşez jucătorilor, din nou cred că puteam să facem un final mai liniştit. Trebuia să fim mai atenţi la momentul în care am primit gol, puteam gestiona situaţia mult mai eficient. Important e că neam revenit, ne-am regăsit energia şi rezultatele se văd dacă nu cedezi.
O victorie rămâne o victorie, e o victorie care ne dă moral şi linişte pentru cele două săptămâni care urmează.
Suntem în formare, pentru că sunt foarte multe schimbări, avem jucători veniţi pe parcurs. Este greu de făcut o medie pentru fiecare din punct de vedere fizic, tactic şi socio-uman. Cred că drumul este bun, văd jucători motivaţi, conştienţi, conştiincioşi şi cred că sunt argumente care ne vor duce către o echipă frumoasă”, a spus Costel Enache, la finalul partidei.
Costel Enache e fair play: „AM CÂŞTIGAT CU NOROC”
Date: