CHINDIA E „IN AER” Comisia de Disciplină a FRF nu a stabilit data de disputare a meciului Sportul – CFR Suceava

Date:

chindiaSoarta Chindiei se decide în birourile federaţiei, pentru că nici până acum nimeni nu ştie ce decizie vor lua oamenii de la Casa Fotbalului în privinţa meciului dintre Sportul Studenţesc şi CFR Suceava. În primă fază meciul nu a fost programat, invocându-se datoriile pe care Vasile Şiman, patronul „studenţilor”, le avea către federaţie, iar moldovenii au făcut cale întoarsă în ziua în care trebuia să joace cu formaţia bucureşteană. Conform regulamentelor în vigoare, Suceava trebuia să câştige cu 3 – 0 „la masa verde”. Între timp, Şiman a făcut unele „inginerii” şi a reuşit să demonstreze că plăţile pentru arbitrajele din retur s-au efectuat. În concluzie federalii au schimbat decizia iniţială şi au anunţat că meciul dintre Sportul şi CFR va fi programat la câteva zile după finalul campionatului. Supăraţi de hotărârea Comisiei de Disciplină din cadrul FRF, sucevenii au făcut recurs pentru a intra în posesia punctelor ce iniţial le fuseseră promise. Comisia s-a întrunit din nou vineri şi a hotărât următoarele: „Întrunită azi, 7 iunie a.c., la Casa Fotbalului, Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a hotărât:
Respinge cererea de anulare a măsurii de reprogramare a meciului dintre SC FC Sportul Studenţesc SA şi Rapid CFR Suceava pentru data de 8 iunie 2013, ora 11:00, ca rămasă fără obiect şi dispune reprogramarea jocului mai sus amintit cu respectarea termenelor prevăzute de ROAF-FRF.
În baza art. 79 alin. 7 teza a doua raportat la teza a treia din ROAF, SC FC Sportul Studenţesc SA este obligat la plata sumei de 9.473,80 lei, reprezentând cheltuieli de deplasare, cazare şi masă a echipei Rapid CFR Suceava.
Cu recurs în 2 zile de la comunicarea motivării hotărârii.”
Cu siguranţă, conducerea Sportului va face recurs, care la rându-i va fi judecat în această săptămână, iar programarea meciului care trebuie să încheie definitiv conturile în seria I a Ligii a Il-a va fi programat, cel mai probabil, săptămâna viitoare. În tot acest timp, singura echipă care va avea de suferit va fi Chindia Târgovişte, care nici până la această oră nu ştie care îi va fi locul în sezonul viitor. În momentul de faţă, clasamentul, în partea sa inferioară, arată astfel:

11. Chindia Târgovişte    24     7       5        12 33-41 26
12. Rapid CFR Suceava 23     6        6         11 26-33 24
13. Dinamo II Bucureşti   24    5        4        15 27-44 19
VARIANTA 1:  
CFR Suceava câştigă meciul cu Sportul Studenţesc şi  
CHINDIA RETROGRADEAZĂ  
VARIANTA 2:  
Sportul Studenţesc şi CFR Suceava încheie la egalitate şi  
CFR SUCEAVA RETROGRADEAZĂ  
VARIANTA 3:  
Sportul Studenţesc învinge CFR Suceava şi CFR SUCEAVA RETROGRADEAZĂ

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!