Presa centrală anunţă: MIHAI VODUŢ (CHINDIA) AR PUTEA PRIMI O SUSPENDARE RECORD

Date:

La începutul acestui an, un fotbalist din Liga l era acuzat că este un împătimit al pariurilor sportive şi că ar fi plasat pronosticuri pe meciurile echipei sale, dar şi pe alte evenimente din fotbalul românesc şi european. Cea care avea să-l dea în vileag a fost chiar fosta lui iubită, ca instrument al răzbunării
La acea vreme jucător la FC Viitorul Constanţa, atacantul Mihai Voduţ (25 de ani) şi-ar fi agresat fizic fosta iubita, iar aceasta s-a gândit cum poate să se răzbune mai grav pe fostul său partener de viaţă. Aşa că s-a decis să facă publice mesajele dintre cei doi, în care femeia îi plasa biletele la pariuri sportive, la dorinţa jucătorului. Din imagini se putea observa faptul că Mihai Voduţ pariase, printre altele, chiar şi pe un meci al echipei sale Viitorul Constanţa, contra celor de la Astra Giurgiu.
Subiectul a făcut multă vâlvă la acea vreme, iar reacţiile nu au întârziat să apară. Departamentul de Integritate şi Antifraudă al Federaţiei Române de Fotbal s-a autoseziat şi a deschis o anchetă în privinţa fotbalistului. Andrei Vochin, consilierul preşedintelui FRF, declara la acea vreme: „Pentru că a jucat pe meciul lui, situaţia e mai gravă decât a fost la Şumudică. Până la urmă comisiile vor judeca”. În urmă cu 3 ani, „Şumi” a fost suspendat 6 luni de zile şi amendat cu 100.000 de lei, după ce a fost prins într-o casă de pariuri.
Decizie radicală luată de Gică Hagi
Fix pentru a evita astfel de practici, Gică Hagi a refuzat numeroase colaborări cu casele de pariuri din România, chiar dacă din punct de vedere financiar ar fi reprezentat o reţetă de succes. Majoritatea cluburilor de fotbal din Liga l au sponsor principal o casă de pariuri. Mai mult, a stipulat în contractele fiecărui jucător, antrenor sau oficial, o clauză care se activa automat – sinonimă cu rezilierea, în caz că aceştia pariază la evenimentele sportive. La scurt timp după ce informaţia a fost făcută publică, FC Viitorul Constanţa o oferit un comunicat de presă prin care afirma, printre altele:
Clubul se delimitează de astfel de acţiuni şi nu este responsabil pentru eventualele fapte personale ale jucătorului săvârşite în timpul lui liber.
Clubul interzice în totalitate, prin regulament, jocurile de pariuri, iar toţi jucătorii clubului s-au obligat în mod ferm să respecte regulamentele federaţiei, inclusiv cele care interzic participarea acestora la jocuri de pariuri.
În contractul cu jucătorul este stipulat într-un articol special că este interzisă parierea şi răspunde în nume personal pentru orice încălcare a acestuia în faţa clubului.
FC Viitorul suspendă momentan contractul jucătorului Mihai Voduţ până când îşi va soluţiona această problemă personală, iar dacă se constată că informaţiile publicate sunt adevărate atunci jucătorului i se va rezilia contractul pentru încălcarea gravă a regulamentului.
Refugiul în Israel
Rămas fără contract şi marginalizat de cluburile din România, care se fereau să legitimeze un jucător ce urmează a fi anchetat şi eventual suspendat, Mihai Voduţ ia drumul Israelului şi semnează cu Beitar Ierusalim. Stă 6 luni în „Ţara Sfântă”, timp în care joacă doar 170 de minute în 7 apariţii, fără a marca vreun gol. A trecut timpul, iar ancheta Federaţiei Române de Fotbal părea că s-a împotmolit pe undeva, printre sertarele prăfuite. Chindia Târgovişte l-a angajat, însă nu a uitat episodul pariurilor. „Am stabilit o clauză”
După ce îi expiră contractul din Israel, Chindia Târgovişte este cea care îi întinde o mână de ajutor şi îi oferă posibilitatea de a se reabilita. După 12 etape de Liga l, Mihai Voduţ a bifat 7 prezenţe şi a marcat un gol, în egalul cu Poli Iaşi, scor 2-2. Oficialii Chindiei Târgovişte au ştiu din prima clipă problemele care îl pasc pe Mihai Voduţ şi şi-au luat măsuri de precauţie. Când se părea că totul va fi dat uitării, după 9 luni de zile, Comisia de Disciplină şi Etică din cadrul FRF a stabilit ca termen de decizie al dosarului lui Mihai Voduţ data de 14 octombrie, acolo unde este acuzat că a pariat pe meciurile echipei sale, dar şi pe alte meciuri din campionatele de fotbal
„Este un proces pe rol, din trecut. La momentul respectiv nu era suspendat, era într-un litigiu, sunt problemele lui. Nu avem ce să facem. Am stabilit o clauză în care, dacă va fi suspendat, se va rezilia automat contractul cu Chindia. Eu mi-am dorit să ne poată ajuta, dar nu avem nicio putere. Eu sper să se rezolve favorabil pentru el”, a declarat preşedintele celor de la Chindia Târgovişte, Marcel Ghergu, pentru Telekom Sport.
Un jucător din Liga a 2-a, suspendat după autodenunţ
Fostul căpitan al celor de la Sportul Snagov, Vali Bărbulescu, cel care a recunoscut că pariază, dar nu pe meciurile echipei sale, n-a scăpat nici el de suspendare.
„Da, pariez! Mi se pare un pic deplasată treaba asta cu interzisul pari-urilor. Dacă eu pariez pe Germania, Anglia, Franţa, ce treabă are? E caz penal să pariezi pe propria echipă, da, dar dacă pariez meciuri din străinătate? Îmi fac bilet de acasă, dar nu intru în case, i-l dau unui prieten să bage. Niciodată n-am câştigat la pariuri, poate o singură dată 100 sau 200 de lei”, declara Bărbulescu în decembrie 2018, pentru Gazeta Sporturilor. Acesta a fost suspendat patru luni din activitate şi amendat cu 15.000 de lei de către FRF.
Se încheie sezonul pentru Mihai Voduţ?
Dacă se confirmă afirmaţia lui consilierului FRF, Andrei Vochin, şi va fi găsit vinovat, Mihai Voduţ riscă o suspendare mult mai drastică decât cele primite de Marius Şumudică şi Vali Bărbulescu. Ar încheia, practic, sezonul competiţional pentru jucător, scrie telekomsport.ro.
Mihai Voduţ s-a născut la Bucureşti pe 28 iulie 1994 şi a început fotbalul chiar la Chindia Târgovişte, apoi a mai trecut pe la FC Voluntari, Viitorul Constanţa şi Beitar Ierusalim, iar acum joacă la Chindia, cel puţin până pe 14 octombrie. De asemenea, Voduţ are şi meciuri pentru naţionalele de juniori ale României U19 şi
U21.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!