Aurelian Cotinescu, preşedinte PNL Târgovişte: „România intră într-o perioadă nouă, o perioadă de reformulare a valorilor democratice, sociale şi economice”

Date:

Aurelian Cotinescu, preşedintele PNL Târ-govişte, consideră că adoptarea, prin votul noii majorităţi parlamentare, a moţiunii de cenzură, reprezintă un moment unic, de resetare a clasei politice. Apreciază că votul de astăzi este un câştig pentru ţară şi că viitorul guvern este obligat să readucă la locul cuvenit valorile democraţiei, să sancţioneze obedienţa şi celelalte derapaje de ordin politic şi social.
„Moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Naţional Liberal şi susţinută de USR, PRO România, UDMR, Mişcarea Populară, ALDE şi parlamentarii care reprezintă minorităţile naţionale a trecut. Guvernul PSD condus de Viorica Dăncilă a căzut!
România intră într-o perioadă nouă, o perioadă de reformulare a valorilor democratice, sociale şi economice. Este un moment unic, de resetare politică pentru înfăptuirea căreia şi-a adus contribuţia deplină întreaga opoziţie.
PNL a demonstrat că luptă pentru ţară, că nu precupeţeşte niciun efort atunci când este vorba de binele naţiunii, atunci când trebuie să-i sancţioneze pe cei care, aflaţi vremelnic la putere, şi-au uitat îndatoririle, au trecut cu vederea peste problemele ţării, au simulat patriotismul când, de fapt, îşi urmăreau interesele proprii.
Victoria de astăzi a PNL este un câştig important pentru ţară, pentru democraţie, dar implică şi multă responsabilitate din partea noastră, necesită multă aplecare asupra problemelor cu care se confruntă economia, societatea, cetăţeanul de rând. PNL îşi asumă această misiune într-o perioadă destul de dificilă pentru ţară”-a spus preşedintele Aurelian Cotinescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

SPERANȚE PENTRU ATLETISMUL DÂMBOVIȚEAN

Zilele trecute s-a desfășurat în sala de atletism „Ioan...

Vești bune pentru autoritățile locale: Finalizarea proiectelor europene printr-un mecanism financiar inovativ

Guvernul României a aprobat  prelungirea unui mecanism esențial pentru...

Alegeri parlamentare 2024: Apel la responsabilitate și echilibru din partea cetățenilor

Pe 1 Decembrie, românii sunt chemați să participe la...

Guvernul extinde beneficiile Contractului Colectiv în sectorul bancar

Guvernul României a făcut un pas important pentru îmbunătățirea...
error: Conținutul este protejat!!