Ministerul Sănătăţii a identificat soluţii pentru cele 128 de medicamente. Astfel, pentru 58 dintre acestea a fost acceptat preţul de către companiile farmaceutice, iar săptămâna viitoare Ordinul de preţ va fi postat în transparenţă decizion-ală pe pagina de web a Ministerului Sănătăţii.Pentru alte 52 de molecule au fost identificate echivalente terapeutice de catre Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi comisiile de specialitate.Pentru cele 18 molecule la care nu s-a acceptat preţul şi nu s-a confirmat nici existenţa echivalentului farmaceutic, Ministerul Sănătăţii a solicitat din partea comisiilor de cardiologie, urologie, diabet, reumatologie, radiologie şi boli infecţioase un punct de vedere privind existenţa unui alt medicament care poate trata aceeaşi afecţiune în România.Până în data de 14 octombrie 2019, comisiile de specialitate au avut termen pentru a comunica dacă există acest echivalent terapeutic, iar în cazul în care nu se confirmă, vor fi emise autorizaţii pentru nevoi speciale.”Facem toate demersurile pentru ca niciun pacient să nu rămână fără tratament”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.