Aurelian Cotinescu, preşedinte PNL Târgovişte: „Marele câştigător al moţiunii de cenzură este poporul român”

Date:

În condiţiile în care , timp de trei ani, guvernele PSD s-au îndepărtat nepermis de programul cu care social-democraţii au câştigat alegerile parlamentare din 2016, au legiferat în interesul strict al unor lideri cu probleme penale, ceea ce a condus inclusiv la eliberarea înainte de termen a peste 20000 de deţinuţi de drept comun, preşedintele PNL Târgovişte, Aurelian Cotinescu apreciază că poporul român este marele câştigător în urma demiterii Guvernului Dăncilă prin moţiune de cenzură.
„Marele câştigător al moţiunii de cenzură este poporul roman- a spus Cotinescu într-o conferinţă de presă. Partidul Naţional Liberal a reuşit să strângă în jurul său principalele forţe de opoziţie, a reuşit să gândească, să planifice, să negocieze ca această moţiune să treacă. A fost un succes. Partidul Naţional Liberal a înţeles votul românilor din 26 mai, a înţeles că poporul vrea o schimbare, şi-a asumat rolul de principal partid al opoziţiei, de principal partid al României şi singurul drum în momentul de faţă este către guvernare.”
A mai declarat şeful liberalilor târgovişteni că nu este tocmai un moment prielnic pentru a veni la guvernare dar cineva trebuie să îşi asume responsabilitatea, mai ales că românii nu vor să repete experienţa unui guvern tehnocrat iar celelalte partide care au votat moţiunea nu sunt dispuse să facă un asemenea pas:”Preşedintele Klaus lohannis a menţionat că doreşte să instaleze într-un timp foarte scurt noul guvern. Nu este cel mai favorabil moment dar trebuie să reinstaurăm noi, Partidul Naţional Liberal, un guvern în care meritocraţia şi calitatea să fie primordiale. Nu vom tăia pensii şi nici salarii şi, ştiţi bine, preşedintele a repetat de câteva ori, liderul Partidului Naţional Liberal a repetat de foarte multe ori, pensile şi salariile nu vor fi tăiate. Va urma într-adevăr un audit, va urma o reformare a ministerelor, este nevoie de asta. Nu vom merge către un guvern technocrat. Am mai avut această experienţă şi poporul n-a fost deloc mulţumit cu acea variantă. Dorim alegeri anticipate dar, datorită Constituţiei României, alegerile anticipate vor fi luate în considerare abia după alegerile prezidenţiale. Care este atunci varianta? Klaus lohannis un guvern de tranziţie al Partidului Naţional Liberal. Este momentul să ne asumăm, am înţeles dorinţa poporului, cu toate că nu este momentul cel mai favorabil.(…) Suntem singura formaţiune care îşi asumă guvernarea. Alţi parteneri care ne-au ajutat la moţiunea de cenzură vor să rămână pe margine. Nu este cel mai corect faţă de poporul roman, nu este cel mai corect să nu îţi asumi atunci când trebuie. Dar asta este situaţia, vom merge singuri în acest demers.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cosmetice coreene pentru ten cu pigmentare

Pigmentarea pielii, inclusiv petele întunecate și tonul neuniform, poate...

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...
error: Conținutul este protejat!!