24 octombrie, Ziua Naţiunilor Unite

Date:

În ziua de 24 octombrie a fiecărui an este marcată, la nivel mondial, Ziua Naţiunilor Unite. În această zi, în 1945, a intrat în vigoare Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Prin ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi, inclusiv a celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, Organizaţia Naţiunilor Unite şi-a început oficial activitatea.
Sărbătorită din 1948, Adunarea Generală a ONU a recomandat ca statele membre să facă din această zi o sărbătoare publică, dedicată informării ţărilor din întreaga lume cu privire la obiectivele şi realizările Organizaţiei Naţiunilor Unite. A devenit o zi marcată la nivel mondial prin întâlniri, discuţii, expoziţii, precum şi alte evenimente.Organizaţia Naţiunilor Unite a fost fondată la 24 octombrie 1945, după Al Doilea Război Mondial, de către 51 de ţări care şi-au luat angajamentul să menţină pacea şi securitatea la nivel internaţional, prin dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi promovarea progresului social, a standardelor mai bune de viaţă şi a drepturilor omului.
Numele de ”Naţiunile Unite”, propus de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Franklin D. Roosevelt, a fost menţionat pentru prima dată în Declaraţia Naţiunilor Unite, la 1 ianuarie 1942, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când reprezentanţi din 26 de state au promis că Guvernele lor vor continua să lupte împreună împotriva Puterilor Axei. În 1945, reprezentanţi din 50 de ţări s-au întâlnit la San Francisco, la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Organizaţia Internaţională, pentru a redacta Carta Naţiunilor Unite. Delegaţii au deliberat pe baza propunerilor la care lucraseră reprezentanţii Chinei, Uniunii Sovietice, Regatului Unit şi ai SUA, la Dumbarton Oaks, în august – octombrie 1944.
România a demarat procedurile de aderare la Organizaţia Naţiunilor Unite imediat după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1946, dar a fost admisă la 14 decembrie 1955, împreună cu alte 15 state. România a fost membră în cele mai importante organisme ale ONU, precum Consiliul de Securitate, în anii 1962, 1976-1977, 19901991 şi 2004-2005, sau Consiliul Economic şi
Social (ECOSOC), în anii 1965-1967, 19741976, 1978-1980, 1982-1987, 1990-1998,
2001-2003 şi 2007-2009

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!