În perioada 10-12 iunie s-a desfăşurat la Bruxelles cea de-a treia întâlnire din cadrul proiectului Leonardo da Vinci Parteneriat – Bridge the Gap, întâlnire la care au participat în jur de 30 de persoane, seniori şi juniori, din cele douăsprezece ţări partenere (Italia, Spania, Portugalia, Cehia, România, Slovacia, Olanda, Belgia, Ungaria, Marea Britanie, Grecia şi Austria).
Ideea generală a proiectului a pornit de la observaţia că, Impactul TIC şi îmbătrânirea societăţii pot să apară ca factori ai distanţei dintre generaţii, în condiţiile în care juniorii sunt instruiţi de către persoane mai în vârstă, cu care „nu vorbesc aceeaşi limbă”. Diferenţa dintre cele două generaţii s-a adâncit în ultimii 20 de ani, în special prin dezvoltarea tehnologiei informatice, pe care seniorii nu au fost pregătiţi să o integreze, dar problema identificată este una ce poate fi remediată cu uşurinţă prin solidaritatea şi dialogul dintre cele două generaţii.
Obiectivele partene-riatului sunt: schimbul de bune practici pentru dezvoltarea competenţelor-cheie (competenţe digitale, TIC, beneficiile sharingului, etc); promovarea creativităţii şi a spiritului antre-prenorial apt pentru a da naştere unor experienţe inovatoare; stimularea schimbului de experienţă între generaţii, fapt care va permite o reintegrare socială a „seniorilor” dar şi o mai bună capacitate de decizie a „juniorilor”; schimbul de bune practici, experienţe şi metode în scopul de a contribui la creşterea gradului de conştientizare a culturii europene şi a mediului economic şi social comun.
Tema întâlnirii care s-a desfăşurat pe parcursul celor două zile a fost „Mass media şi comunicarea”, iar participanţii au beneficiat de activităţi care au urmărit provocarea unui efect pozitiv pentru comunicarea interge-neraţională, ateliere privind realizarea de proiecte sau reţele intergeneraţionale, vizite şi discuţii menite a stimula schimbul de experienţă şi spiritul de acţiune comună între generaţii.
Din partea Colegiului Economic „Ion Ghica” din Târgovişte au participat doi elevi şi doi profesori.
Liceul „Ion Ghica” din Târgovişte a participat la cea de-a treia întâlnire de proiect Leonardo da Vinci Parteneriat – Bridge the Gap
Date: