Jucătorii Chindiei vor susţine primul antrenament din 2020 pe 6 ianuarie, urmând apoi să participe la vizita medicală, două zile mai târziu. Din 12 ianuarie, roş-albaştrii se vor pregăti într-un cantonament centralizat în Antalya, unde vor disputa şi câteva meciuri amicale. Neguţ &co. au terminat anul pe locul 12 în Liga I, cu 21 de puncte. Din prima parte a campionatului au rămas de jucat patru etape, răstimp în care vom întâlni FC Botoşani şi FC Voluntari pe teren propriu şi Astra, respectiv FCSB, în deplasare.