In prima zi a anului 2020, poliţiştii din Dâmboviţa au intervenit la 79 de solicitări din partea cetăţenilor, majoritatea evenimentelor fiind sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112. De asemenea, poliţiştii au aplicat 80 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 6 permise de conducere.
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au intervenit la 79 de evenimente, din care 65 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112. Pe parcursul zilei de 1 ianuarie, au fost sesizate 40 de infracţiuni, dintre care 24 contra persoanei şi 10 contra patrimoniului, dintre care 4 furturi.
În urma activităţilor din teren, poliţiştii au aplicat 80 de sancţiuni contravenţionale a căror valoare se ridică la aproximativ 28.975 de lei. Totodată, au fost reţinute 6 permise de conducere.
Exemple:
În dimineaţa zilei de 1 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat din localitate. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că şoferul avea suspendat dreptul a conduce. De asemenea, fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie a cărei valoare s-a ridicat peste 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un alt bărbat a fost depistat de poliţiştii de la Butimanu în timp ce conducea un autoturism, deşi nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar altul, având o alcoolemie peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele celor trei, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Poliţiştii dâmboviţeni au aplicat 80 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 28.975 de lei
Date: