Deocamdată, veştile în ceea ce ce priveşte rezultatele obţinute la Bacalaureat sunt foate bune. Ne referim aici, în mod special, la proba de evaluare a competenţelor de comunicare orală în limba română. Potrivit informaţiilor oferite de inspectorul şcolar Mihaela Anton, din cei 3.541 de candidaţi prezenţi la această probă (123 au absentat), 449 au obţinut calificativul utilizator mediu, 1.035 utilizator avansat, iar 2.057 utilizator experimentat. Cu siguranţă însă, la proba scrisă la română, lucrurile se vor schimba, aşa cum ne-am obişnuit în anii trecuţi. Deocamdată, candidaţii mai au de trecut două probe de evaluare orală. Astăzi se încheie proba de evaluare a competenţelor digitale. În total, pentru această probă s-au înscris 3.346 de candidaţi dâm-boviţeni.