ÎMBUNĂTĂŢIREA CALITĂŢII EDUCAŢIEI

Date:

eleviGrupul UE la nivel înalt pentru modernizarea învăţământului superior publică primul său raport privind îmbunătăţirea calităţii predării şi a învăţării în universităţi. Grupul, prezidat de fosta preşedintă a Irlandei, Mary McAleese, formulează 16 recomandări care includ un apel pentru introducerea formării profesionale certificate obligatorii pentru profesori şi alte cadre didactice din învăţământul superior, concentrarea activităţilor pe sprijinirea studenţilor să dezvolte abilităţi antreprenoriale şi inovatoare, precum şi crearea unei Academii europene pentru predare şi învăţare. Grupul, care a fost înfiinţat de comisarul Vassiliou în luna septembrie a anului trecut, a desfăşurat consultări pe scară largă cu părţile interesate, ca parte a activităţii sale. S-a constatat că numeroase instituţii de învăţământ superior pun accentul prea puţin pe predare în raport cu cercetarea, chiar dacă ambele sunt misiuni principale ale învăţământului superior.
„Această situaţie trebuie reechilibrată. Rolul predării în definirea meritului academic are nevoie de un accent şi de o recunoaştere mai puternice, în special în termeni de carieră”, a declarat comisarul. „Sunt total de acord cu propunerea ca toate cadrele didactice din învăţământul superior să fie învăţate cum să predea.”
Etapele următoare
În continuare, grupul la nivel înalt va lucra la cea de-a doua parte a misiunii sale, punând accentul pe maximizarea impactului noilor metode de oferire a unor servicii de învăţământ de mai bună calitate, cum ar fi numeroase cursuri online cu acces liber (massive open online courses – MOOC), care permit accesul la învăţământ superior de acasă. Parteneri din 11 ţări au lansat recent primul MOOC paneuro-pean cu sprijinul Comisie Europene. Următorul raport al grupului la nivel înalt urmează să fie publicat în iunie 2014.
Context
Lucrările grupului la nivel înalt fac parte din strategia Comisiei de sprijinire a modernizării învăţământului superior în statele membre. Au fost realizate deja multe progrese în acest domeniu. De exemplu, procesul de la Bologna a facilitat studenţilor studierea în străinătate şi recunoaşterea calificărilor lor în întreaga Europă. Un system de clasificare a universităţilor nou şi multidimensional, care a fost iniţiat de Comisie şi care a condus la prime constatări care urmează să fie publicate la începutul anului viitor, va facilita comparaţiile între universităţi, astfel încât studenţii să poată alege în cunoştinţă de cauză locul unde să studieze. Agenda europeană pentru modernizarea învăţământului superior, care a fost adoptată de miniştrii învăţământului în 28-29 noiembrie 2011, identifică domeniile în care ţările UE trebuie să facă mai mult pentru atingerea obiectivelor lor comune şi prezintă modalitatea prin care Uniunea Europeană poate să le ofere sprijin pentru politicile de modernizare. Printre priorităţi se numără îmbunătăţirea calităţii şi relevanţei învăţământului superior, astfel încât programa de învăţământ să corespundă necesităţilor studenţilor, angajatorilor şi carierelor viitorului, precum şi creşterea numărului de absolvenţi. Agenda promovează o mai strânsă cooperare între universităţi, societăţi comerciale şi centre de cercetare. Agenda face parte dintr-o strategie mai amplă a Comisiei, Europa 2020, de promovare a creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă, în care învăţământul joacă un rol esenţial. Erasmus pentru toţi, noul program pentru învăţământ, formare profesională, tineret şi sport, care urmează să fie lansat în ianuarie, va sprijini reformarea politicilor în statele membre, cu accent pe consolidarea bazei de cunoştinţe pentru elaborarea politicilor şi schimbul de bune practici. Se preconizează că programul va avea un buget de aproximativ 14,5 miliarde EUR pentru perioada 2014-2020, cu 40% mai mult decât programele actuale, oferind granturi pentru 4 milioane de oameni, astfel încât aceştia să dobândească experienţă internaţională şi competenţe prin învăţare, formare profesională sau activităţi de voluntariat în străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!