MORENI. REDESCOPERĂ FLACĂRA PETROLULUI

Date:

moreniAflat la cea de a doua ediţie, festivalul „Redescoperă flacăra petrolului”, ca de altfel şi proiectul cu acelaşi nume au drept scop recunoaşterea Moreniului şi a întregii zone ca destinaţie turistică. Se doreşte, totodată, includerea acestuia în circuitele turistice naţionale şi promovarea resurselor naturale, a tradiţiilor şi a istoriei. Este un proiect identitar, prin care sunt scoase în prim plan tradiţiile petrolifere din zonă, elementele de artă populară şi păstrarea moştenirii istorice a localităţii.
Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc sămbătă. Alături de administraţia publică locală a municipiului Moreni, şi îl nominalizăm aici pe primarul Dinu Constantin, s-au aflat: prefectul judeţului – Sanda Victor, preşedintele Consiliului Judeţean – Adrian Ţuţuianu, senatorul Leonardo Badea, deputatul Stanciu Zisu, directorul Romsilva Dâmboviţa -Costel Preda, directorul Direcţiei Generale de Finanţe Dâmboviţa – Rusu Emilian, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PSD, Neagu Constantin – manager al OMV Petrom Moreni, Ilinca Nicolae -prim-vicepreşedinte al Ligii Petroliştilor, Ioniţă Ion – inginer -OMV Petrom Moreni. Ambianţa vizuală a fost asigurată de o expoziţie de carte pe teme de istorie a municipiului, obiceiuri şi tradiţii legate de petrol -„Redescoperă flacăra petrolului” şi o alta referitoare la evoluţia preocupărilor în extracţia şi folosirea petrolului în Moreni şi zonele limitrofe – „Moreni în istoria petrolului”. Întreaga asistenţă a vizionat o scurtă incursiune în istoria petrolului românesc, cu accent pe importanţa petrolului în dezvoltarea municipiului.
Preşedintele Consiliului Judeţean a subliniat faptul că, înainte de a vorbi despre dezvoltarea economică, trebuie rezolvate problemele legate de infrastructură, dând asigurări că, în zonă, vor continua investiţiile şi că va sprijini comunitatea locală. Au fost deblocate lucrări importante de introducere a reţelelor de apă şi canalizare, punându-se astfel „o cărămidă importantă, pentru viitor, la ceea ce va putea să însemne Moreni ca destinaţie turistică”, a mai spus Adrian Ţuţuianu.
Prefectul judeţului crede de cuviinţă că este necesară găsirea unei formule de adresare către turismul autohton – „să facem un turism pentru români, în primul rând. Să ieşim cu istoria noastră”.
Senatorul Leonardo Badea a salutat ideea proiectului identitar, potrivit „pentru a fixa în istorie locul pe care îl ocupă Moreniul, proiect care, pe viitor, poate avea realizări concrete”.
Deputatul Stanciu Zisu şi-a exprimat optimismul referitor la dezvoltarea municipiului Moreni şi la promovarea acestuia din punct de vedere turistic, văzând în Crosul de la Sângeriş şi în Zimbrărie două importante oportunităţi ce pot fi valorificate cu succes.
În debutul alocuţiunii sale, primarul municipiului Moreni, Dinu Constantin, a menţionat faptul că amplul eveniment are la bază o importantă aniversare pentru comunitate. Este vorba despre împlinirea a 10 ani de când, prin Legea 259, oraşul Moreni devenea municipiu. Un alt reper important al complexului de manifestări în constituie festivalul naţional „Cununa Petrolului”, care, prin perseverenţă şi profesionalism, a ajuns să ocupe locul întâi la nivelul ţării, la această categorie de evenimente, anul acesta bucurându-se de participarea reprezentanţilor din 26 de judeţe. Un alt reper este cea de a patra ediţie a Competiţiei de motocros, dar şi accesarea unui program cu finanţare europeană, pentru promovarea localităţii. „Turismul îmbracă mai multe forme. Când spui Moreni, spui petrol şi invers. Consider că a venit timpul ca societatea să se ocupe mai mult de dezvoltarea locală. Moreni, din punct de vedere petrolier, are viaţă lungă. Aici se află zăcământ de petrol, încă neexploatat, ceea ce ne dă speranţă”. În finalul evenimentului de deschidere a festivalului, au fost înmânate trofee unor importante personalităţi, ce au acordat sprijin în dezvoltarea şi promovarea municipiului Moreni. Ziua a continuat cu o expoziţie de costume populare şi o paradă a acestora pe străzile municipiului, un concurs de desene pentru copii cu tema „Redescoperă flacăra Moreniului”, un spectacol de muzică şi dans popular şi un spectaculos foc de artificii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!