Marţi, în Giuleşti s-au sărbătorit 90 de ani de existenţă a Rapidului. Pe stadionul Valentin Stănescu a fost „Ziua porţilor deschise”. Suporterii s-au întâlnit cu jucătorii şi cu noul patron, Nicolae Cristescu. Au vizitat bătrânul stadion de sub Podul Grant.
Flacăra Moreni a împlinit anul trecut 90 de ani de la înfiinţare (s-a născut în anul 1992). Nicio activitate, nicio acţiune n-a avut loc la Moreni care să celebreze această aniversare. Mai mult, în sezonul 2011-2013, Flacăra Moreni n-a avut echipă în nicio competiţie. A cedat locul formaţiei Tisenmetal Colibaşi, în Liga a 4-a dâmboviţeană, şi l-a luat înapoi în vara trecută.
Nu trebuie uitat faptul că, acum câţiva ani, Flacăra şi-a mutat „cartierul general” la Valea Lungă (la 12 km de Moreni).
Marţi, jucătorii, antrenorii şi conducătorii echipei de pe malurile Cricovului Dulce s-au întâlnit cu primarul municipiului Moreni, Constantin Dinu, cu
care au discutat problemele avute: de organizare, salarizare, perspectivă, program şi obiective. Se vor relua antrenamentele după 15 iulie, jucătorii vor fi plătiţi după nişte contracte asemănătoare cu ale celor de la F.C. Aninoasa, iar unul dintre obiective este promovarea în Liga a 3-a, la sfârşitul ediţiei
2013-2014.
Au fost confirmaţi ca antrenori Marian Vasilache şi Mircea Petrescu.
N-a plecat niciun jucător. Doar Iulian Tronaru şi-a terminat „împrumutul” la Flacăra, el fiind la dispoziţia clubului F.C.M. Târgovişte.
Flacăra Moreni Obiectiv: promovarea în Liga a 3-a
Date: