Angela Merkel, şefa Uniunii Europene

După dificile discuţii, unii observatori din partea mass-media occidentală considerând că au fost nu dificile, ci foarte dificile, ţările membre UE au ajuns, la Luxembourg, la un compromis referitor la aderarea Turciei la UE. Franţa a insistat şi a obţinut să se deschidă un nou capitol de negociere, iar Germania, sprijinită de Olanda şi Austria, a obţinut amânarea negocierii noului capitol până-n octombrie, în semn de protest faţă de violenta reprimare a protestelor turcilor de către guvernul Erdogan. Desigur, această amânare cu câteva luni a reluării negocierilor nu-l va speria pe Erdogan. Dimpotrivă, acesta a-nţeles că UE are nevoie de Turcia, aşa cum a avut nevoie de România şi Bulgaria, pentru a supravieţui economic, dar spre deosebire de guvernele de la Bucureşti şi Sofia, cel de la Ankara îşi vede-n continuare de treburile
lui.
Ciolanul turcesc
Totuşi, aderarea Turciei la UE este destul de greoaie, deoarece Ankara nu este dispusă, cum au fost Bucureştiul sau Sofia, să ofere totul pe tavă, astfel încât să aibă soarta României şi Bulgariei: să devină colonie UE. Negocierile de aderare au început în decembrie 2004 şi au fost suspenda-te-n 2010. Opt capitole de negociere au fost blocate deoarece Turcia nu a fost de acord cu semnarea unui acord de liber schimb cu cei 27 de membri ai UE, printre care şi Cipru, pe care, încă de pe când capitala era la Istanbul, sultanii au visat să-l includă definitiv în teritoriul Turciei. Desigur, ipocrizia occidentală s-a manifestat excelent prin Merkel, pe care Obama o consideră adevărata şefă a Uniunii Europene. Referitor la represiunea dură a protestatarilor turci, în Istanbul, Ankara şi Izmir, Merkel a declarat public că este îngrozită. De ce nu este îngrozită Merkel şi de condiţiile de sclavaj în care trăiesc emigranţii ce lucrează în abatoarele din Germania. Situaţia este delicată. Merkel îl vrea zburat pe Erdogan de la putere pentru a deschide cale liberă invadării economice a Turciei de către occidentali, în special de către cei de etnie germană. Desigur, se va face loc şi celor de etnie austriacă, olandeză, franceză, nord-americană şi, dacă mai rămâne loc, şi celor de etnie lati-no-europeană. Desigur, s-au dus vremurile când englezii foloseau forţa armată pentru a controla India pe care au stors-o până a apărut Mohandas Karamchand Gandhi, supranumit Mahatma, care înseamnă în bengaleză „Marele Suflet”, de asemenea s-au dus vremurile când un etnic german, Hitler, a vrut să transforme lumea întreagă într-o imensă colonie a Germaniei. Acum, metoda este alta. Dacă unui preşedinte de stat i se urcă puterea la cap şi-n prostia sa ajunge să se considere tăticul şi mămica etniei pe care o conduce pe un teritoriu denumit, din punct de vedere administrativ-politic, stat, atunci Occidentul, văzând că se iveşte oportunitatea de a-şi extinde teritoriul colonial, plânge de grija etniei respective şi iese la interval cu refrenul la modă în lumea politicului actual: drepturile omului. De prea multă vreme se consideră că numai Occidentul este civilizat. Nu este chiar aşa, dar ar fi bine ca UE chiar să-şi trateze membrii pe picior de egalitate. Actualmente, avem membri UE cu statut de şefi şi membri UE cu statut real, sub aspect economic, de fraieriţi ai marilor puteri UE. De fapt, metoda nu este nouă. A fost omologată de Imperiul Roman. Vă amintiţi, desigur – dacă nu aţi chiulit de la orele de istorie sau dacă aţi avut profesori de istorie interesaţi să-şi facă meseria, nu să intre-n clasă şi să-i pună pe elevi să copieze lecţia din manual, ca să treacă timpul, în loc să le predea şi să le explice, deci, dacă mai aveţi un rest de memorie, amintiţi-vă că-n perioada de apogeu a Imperiului Roman trăiau bine cei ce căpătau cetăţenia de roman. Dar pentru a fi acceptaţi ca romani trebuiau să ştie să vorbească şi să scrie în latină, trebuiau să adopte obiceiurile şi modul de viaţă roman. Ceva asemănător se petrece şi acum. Cine a inventat modul de viaţă occidental acceptat ca standard de mod de trai? Cei care au constituit UE. Cei care vor în UE trebuie să accepte să trăiască şi să gândească conform standardelor impuse de fondatorii UE: Franţa, Anglia, Italia, Germania. Pe scurt, din acest punct de vedere nu se discută. Vrei nivelul ridicat de viaţă din cadrul statelor fondatoare ale Uniunii, cânţi şi joci cum vor ele. Dacă va fi nevoie, vei renunţa şi la identitatea naţională. Ştiţi care-i primul pas al pierderii identităţii naţionale? Nu vei mai vorbi în limba ta maternă, ci în cea a celui care te-a cucerit sub aspect politic şi tehnic. Vei ajunge să vorbeşti în limba impusă de „Google”, care-i engleza. „Google” şi tot domeniul IT nu s-au inventat în română sau în turcă, ci în engleză. Vrei să te descurci în IT, vorbeşti şi scrii în engleză, nu în română.
Pe 25 iunie, Germania a confirmat din nou că este marele şef de trib al Uniunii Tribale Europene. Guido Westerwelle, şeful diplomaţiei germane, adresându-se tuturor şefilor diplomaţiilor UE, a spus că Germania nu poate ignora ce se-ntâmplă-n Turcia, Berlinul fiind de câteva zile-n conflict deschis cu regimul din Ankara. în ceea ce priveşte CDU-CSU, partidul ce conduce Germania prin Angela Merkel, acesta s-a arătat ostil integrării Turciei în UE, din cauza structurii economice a Turciei şi a suprafeţei deţinute de acest stat.
Vulpea bavareză
Chiar dacă strugurii turceşti sunt amari, Germania, cu şmecherii diplomatice de fată care se dă virgină, dar îşi cunoaşte foarte bine interesul, iar interesul ei este doar bunăstarea poporului german, nu cum procedează guvernul de la Bucureşti, care-ţi lasă impresia că urmăreşte să realizeze doar interesul fondatorilor UE, deci Germania, lăsând impresia că face o concesie Uniunii, a acceptat ca negocierile cu Turcia să-nceapă în octombrie. De ce tocmai atunci? Deoarece alegerile legislative în Germania au loc în 22 septembrie, iar CDU-CSU va transforma Turcia în subiect de campanie electorală internă. în ceea ce-l priveşte, Guido Westerwelle a mai declarat că importantă nu este doar reluarea negocierii cu Turcia, ci stabilirea de interese strategice pe termen lung. Este un mod de-a te exprima politicos, dar ţinând pregătit cuţitul embargoului gata de-a fi înfipt în spatele guvernului turc. Oricum, Ankara a răsuflat uşurată că UE nu a făcut prea mare tam-tam în legătură cu cei patru morţi, cei 7.500 de răniţi şi numeroasele arestări, preţul plătit de populaţie pentru parcul Gezi şi piaţa Taxim. Adevărul este că avem de-a face cu un joc economic. Dacă întoarce spatele Europei, Turcia intră rău de tot în găleată, deoarece a ajuns dependentă de schimburile comerciale cu UE. Dacă are de gând să nu fie cuminte, Turcia nu are la cine apela. Peninsula Arabă arde: conflictul din Siria, cel din Liban, iranienii nu pot trece cu vederea că Turcia este aliata duşmanului lor, Statele Unite, emiratele arabe, cu toată prosperitatea afişată nu au bani decât pentru ele, nu şi pentru alţii, israelienii privesc cu neîncredere tot ce este musulman. S-o fi dus Erdogan în turneu, în Maroc, dar se pare că nu s-a ales cu cine ştie ce. Deci, supravieţuirea economică a Turciei chiar a ajuns să depindă de UE, iar Uniunea, totuşi, o vrea sub controlul ei politic şi economic, adică o vrea membră, cu acelaşi stat ca cel al României şi Bulgariei, de colonie.
Nefiind dispusă să cedeze nici în faţa Uniunii Europene, conştientă că a prins un tren de zile mari, Germania îşi impune politica de şantaj. Reluăm: pentru a supravieţui economic, financiar, Uniunea are nevoie de Turcia, aşa cum a avut nevoie de România şi Bulgaria. Dar, pentru a pune gheara pe Turcia, are nevoie de acordul Germaniei, iar Berlinul va spune numai dacă i se dă partea leului. Ceea ce nu prea ştiu cei mai mulţi dintre cetăţenii UE este faptul că, atunci când a izbucnit criza economică şi unele state s-au dus rău în cap, Germania a contribuit cel mai mult cu bani pentru redresarea lor, iar banii aceştia provin din taxele şi impozitele plătite de germanul de rând. Acum, Germania, pe lângă plata ce i se cuvine, vrea şi răsplata. Iar răsplata este Turcia. Deci, revenind, pentru a spune „da”, Germania vrea un parteneriat privilegiat cu Ankara. Adică, Germania va pune mâna pe ce o interesează, iar restul ce rămâne, pentru ceilalţi. Dar să nu credeţi că printre ceilalţi se va număra România sau Bulgaria. Exclus, cu ce guverne sunt la Bucureşti şi Sofia.
Drone ce nu zboară
De asemenea, să nu uităm că Germania şi Franţa au făcut dificile negocierile cu Turcia, deoarece Berlinul şi Parisul doresc ca anatolienii să se retragă din nordul Ciprului pe care l-au ocupat cu forţa, în 1974. Dacă-i reuşeşte şi figura diplomatică cu Cipru, totul va fi excelent pentru o Germanie care visează să aibă relaţii economice şi politice privilegiate şi cu Cipru. Din Cipru poţi lua produse agricole, materia primă sub formă de, să zicem, citrice, şi să le vinzi în Cipru sub formă de sucuri. în plus, o relaţie economică privilegiată înseamnă, de exemplu, că ciprioţii vor cumpăra televizoare doar de la germani, sau vor cumpăra în procent foarte mare de la germani şi un rest de 4 sau 5%, de la restul, din Uniune. Aşa se construieşte prosperitatea propriului popor, reuşind să ai relaţii privilegiate cu alţii, pe care-i amăgeşti că nu mai poţi de grija lor, le dai pe la nas cu drepturile omului şi-n realitate îi storci de tot ce se poate stoarce, de la forţă de muncă ieftină, până la materie primă pe care o iei pe un preţ de râd şi curcile. Dar pentru a reuşi un astfel de tur de forţă, mai ai nevoie ca naţiunea pe care o vizezi să fie dezbinată de propria sa clasă conducătoare. Cel mai bun exemplu: România şi Bulgaria. Două etnii, pardon, popoare dezbinate care au statut de colonii.
în altă ordine de idei, ieri, principalele uniuni sindicale din Brazilia au anunţat că vor organiza, pe 11 iulie, o grevă la nivelul întregii Brazilii. Este pentru prima dată când sindicatele braziliene ies din amorţeală, la două săptămâni după declanşarea protestelor ce au zgâlţâit gigantul Americii latine. Paulo Pereira da Silva, preşedintele sindicatului Força Sindical, în numele tuturor, a precizat că nu va fi o grevă generală, ci de advertisment. Paulo Pereira da Silva a mai precizat că pentru prima dată se va alătura acţiunii şi sindicatul ţăranilor fără pământ, inclusiv toate sindicatele mai mici. Greva din 11 iulie va fi expresia criticării politicii economice a guvernului, cererea de reevaluare a pensiilor şi reconsiderarea investiţiilor în sectorul Sănătăţii şi Educaţiei.
Tot ieri, în Germania lui Merkel, care se dă atât de corectă, a izbucnit scandalul: Budestagul a creat o comisie care să ancheteze mecanismul ce a permis ministrului Apărării, Thomas de Maiziere, unul din oamenii de mare încredere ai Angelei, să cheltuiască peste 500 de milioane de euro pentru cumpărarea de drone ce nu vor fi niciodată autorizate să zboare deasupra teritoriului UE, dar nici pornind din Germania, pe deasupra teritoriilor din afara UE.
Şi, în timp ce cei trei „taikonauţi”, cosmonauţi, în chineză, ai misiunii Shenzhou X, aterizau pe Pământ, Pekinul declarând că este cea mai importantă etapă, premergătoare realizării unei staţii spaţiale chinezeşti permanente în spaţiul cosmic, în provincia Xinjiang, din nord-vestul Chinei, forţele de ordine sărbătoreau succesul „taikonauţilor” cu rafale de mitralieră, pe orizontală, lângă localitatea Turfan, unde populaţia este majoritar musulmană. în urma acestei controlate explozii de bucurie taoistă cu posibil nuanţe budiste, au rămas late, la pământ, 17 persoane: opt civili, de religie musulmană, şi nouă poliţişti. Nu este ceva nou, deoarece provincia Xinjiang este normal ca, la câteva zile, etnia ultra majoritară în China, han să se ia de viaţa uigurilor, etnie musulmană minoritară, acuzată oficial de terorism şi separatism. De fapt, prin aceste mărunte zilnice frecuşuri se urmăreşte exterminarea etniei uigure ca să trăiască etnicii han în linişte şi pace. Drepturile omului în China? Ce părere are Merkel. Nu se amestecă şi-n problema uigură?