La Campionatul Naţional de tenis U10, CS TÂRGOVIŞTE ESTE CAMPIOANA ROMÂNIEI

Date:

tenisVictorie uriaşă a echipei de tenis a Clubului Sportiv Târgovişte la ultima ediţie a Campionatului Naţional de juniori sub 10 ani. Trupa pregătită de Sorin Erlic şi formată din Vlad Breazu, Vasilică Duţă şi Andrei Voican a câştigat titlul naţional şi medaliile de aur pentru al doilea an consecutiv. Succesul final a fost obţinut miercuri seara, în faţa celor de la Olimpia Bucureşti.
În primul joc al finalei, Vlad Breazu l-a învins pe jucătorul numărul 1 al formaţiei din Capitală, Eduard Buzioanu, în cel mai clar mod cu putinţă. Târgovişteanul s-a impus cu 6 – 0, 6 – 0 şi a adus primul punct echipei lui Sorin Erlic. La fel de clar, dar nu la „0”, a câştigat şi Vasilică Duţă partida de simplu cu Andrei Tiloi.
6 – 0, 6 – 1 a fost rezultatul meciului al doilea, iar confruntarea de dublu a fost doar pentru palmares, pentru că cele două succese de la simplu stabiliseră deja noua şi vechea campioană a României. Meciul s-a jucat şi a fost câştigat de tenismenii de la Olimpia, scor
7 – 5, 6 – 0 pentru perechea Buzioanu/Tiloi, care a învins dublul Breazu/Voican.
Cu scorul general de 2 – 1, CS Târgovişte câştigă titlul naţional la tenis de câmp, categoria U10, performanţă lăudată de fosta mare campioană a României, Florenţa Mihai: „În primul rând felicit băieţii de la CS Târgovişte, care au ieşit pentru a doua oară campioni naţionali, apoi pe fetele campioane şi pe toţi participanţii la competiţie. De aici vor ieşi campionii de mâine, care ne vor reprezenta cu cinste în competiţiile internaţionale. De asemenea, mulţumim părinţilor, antrenorilor şi sponsorilor”.
Echipa CS Târgovişte, care a cucerit pentru a doua oară consecutiv tilul de campioană, îi are în componenţă pe Vlad Cristian Breazu, Dan Vasile Duţă şi Andrei Voican. Pe locurile 2, 3 şi 4 s-au clasat echipele CS Olimpia, Livone TC „Ilie Năstase”, respectiv TC Tennis Masters (echipa 1 de băieţi). În competiţia de băieţi au concurat 12 echipe.
Premierea la băieţi a fost efectuată de către Oana Popescu, marketing officer ERSTE Asset Management, partener al FRT, care a oferit câştigătorilor cărţile „Open” – povestea lui Andre Agassi şi „Rafa, povestea mea”, povestea lui Rafael Nadal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!