Roboţii ucigaşi

Lumea politică nord-americană, dar şi opinia publică sunt împărţite în două tabere, pro şi contra folosirii de drone, faimoasele avioane fără pilot, folosite de aviaţia militară a Statelor Unite, în războiele militare. Totul a fost declanşat de ONG-ul american „Human Rights Watch” ce-ncepuse campania de interzicere a roboţilor ucigaşi, dronele, în 2010, campanie interzisă de guvernul de la Washington, dar care a fost reluată şi mai puternic, de data aceasta la nivel mondial, anul acesta, deşi în unele state europene, precum România, desfăşurarea campaniei nu a fost permisă. Reluarea campaniei a fost facilitată şi de faptul că guvernul Obama este confruntat tot mai puternic cu opoziţia statelor arabe, în special Arabia Saudită care, din cauza faptului că populaţia sa a ajuns să trăiască cu frica zilnică de drone, a cerut Washingtonului să restrângă utilizarea acestor arme telecomandate de la distanţă.
După zece ani de folosire a dronelor, cosideraţi roboţi ucigaşi, raportul CIA a mutat discutarea acestui subiect la nivelul ONU, în cadrul execuţiilor extrajudiciare. Astfel, Christof Heyns, raportor special în cadrul Naţiunilor Unite, în data de 30 aprilie, anul acesta, a precizat în cadrul Consiliului drepturilor omului că trebuie restricţionată folosirea dronelor, cosiderate roboţi letali autonomi (RLT), consideraţi un sistem de armă ce este capabilă să selecţioneze şi să atace ţintele fără intervenţie umană. Christof Heyns a recunoscut că RLT-urile prezintă unele avantaje: nu mai mor soldaţi, în cursul unui atac înarmat, iar civilii sunt cruţaţi datorită preciziei milimetrice a dronelor. în asemenea condiţii, a spus Christof Heyns, oamenii ajung să fie nişte elemente de mai puţină valoare în cadrul unui război în care se folosesc dronele, în plus aceşti roboţi prezentând avantajul că nu acţionează animaţi de starea de răzbunare, frică sau furie, cum este cazul soldaţilor. Dar, adaugă Christof Heyns, trebuie să se ţină seama şi de faptul că dronele sunt puse în funcţiune tot de oameni. în consecinţă trebuie să se dea dovadă de bun simţ în folosirea lor, să se stabilească nişte norme de utilizare, deoarece s-a constatat că, în timpul unui conflict, aşa cum deja s-a-ntâmplat, dronele nu pot deosebi combatanţii de non-combatanţi. Christof Heyns a atras atenţia că, în cadrul declanşării unui război în care se folosesc dronele, se ivesc şi situaţii asimetrice, în cosecinţă, dreptul dat militarilor de a răspândi moartea, implcă un risc ale cărui riscuri sunt, uneori, incalculabile, în plan uman. Folosirea exagerată a dronelor, a mai spus Christof Heyns, legitimează alte forme de luptă precum terorismul sau utilizarea minelor. Christof Heyns consideră că trebuie modificată directiva 3.000.09 de la sfârşitul lui 2012, dată de Pentagon, prin care s-a deschis larg uşa folosirii dronelor. Jocul cu moartea
Da, prin faptul că factorul uman stă în spatele folosirii dronelor, acţionând şi ordonând uneori sub imperiul stărilor de suflet negative, acesta se poate dovedi mai periculos decât dronele în sine. De altfel, Statele Unite nu mai sunt singurele care fabrică şi folosesc dronele. La fel ca-n cazul bombei atomice, care, în prima fază era deţinută doar de americani, urmând apoi să se afle şi-n arsenalul fostei Uniuni Sovietice, acum Rusia, al Indiei, Pakistanului, Chinei şi mai recent Coreei de Nord, aceiaşi ambiţie având-o, mai nou şi Iranul, ceea ce sperie teribil guvernul israelian, deoarece, în realitate, arabii îi vor şterşi de pe faţa pământului, în Peninsula Arabă, pe evrei, deci şi în cazul dronelor, acest tip de robot ucigaş a fost fabricat, fără sprijin american, şi de Anglia, şi de China. Noel Sharkey, profesor în cadrul Universităţii Sheffield (Anglia), specializat în inteligenţă artificială, atrage atenţia, pe baza propriilor constatări, că nu se va putea stabili niciodată în mod obiectiv, în domeniul informatic, o metodă prin care să se stabilească costurile şi avantajele folosirii roboţilor ucigaşi, mai ales sub aspect etic, deoarece viteza de reacţie a dronelor este aşa de mare încât omul nu mai are posibilitatea fizică şi intelectuală de a interveni. în plus, nu se pot calcula costurile materiale şi umane în situaţia în care, în timpul unui conflict, se vor întâlni dronele X-47B americane cu Anjian, chinezeşti şi Taranis, britanice, pentru simplul motiv că tehnologia folosită de cele trei state este necunoscută de fiecare în parte.
Pentru experţii în tehnici militare defensive este important să se facă distincţia între drona în sine şi scopul în care este folosită. Ei au remarcat că folosirea dronelor de către CIA scapă legilor ce guvernează declanşarea şi desfăşurarea unui război. Pornindu-se de la experienţa Kosovo, unde au fost pentru prima dată, experimental, dronele, s-a pus problema stabilirii gradului de dezumanizare prin folosirea acestor roboţi ucigaşi. De asemenea, trebuie stabilită distanţa până la care trebuie să acţioneze dronele, dar responsabilitatea, pentru folosirea lor, ce revine şefilor militari şi programatorilor. Mark Hagerott, director de studii la Academia Navală din Annapolis, SUA, crede că trebuie stabilită şi implicarea etică atunci când dronele sunt folosite împotriva unei armare ce foloseşte combinaţia om -maşină de război (prin aceasta din urmă înţelegându-se tancuri, avioane clasice, tunuri, rachete). De asemenea, Noel Sharkey, Universitatea Sheffield (Anglia) atrage atenţia şi asupra stabilirii aspectului aspectului etic în ceea ce priveşte producătorii, deoarece fabricarea dronelor implică existenţa uni pieţe de mai multe miliarde de dolari. Eric Germain, expert francez în fabricarea de roboţi militari atrage atenţia asupra pericolului pe care-l prezintă fabricarea unui noi generaţii de drone de tipul X-47B, Taranis, Neuron, cu un grad ridicat de independenţă de acţiune, care vor fi puse-n vânzare începând cu anul 2040, respectiv 2060. Eric Germain consideră că trebuie stabilit, în afară de standardul tehnic şi standardul etic, înainte de punerea în vânzare a acestei noi generaţii de drone, mai ales că tehnologia fabricării lor este deţinută doar de o singură ţară: Statele Unite. De asemenea, Jody Williams, Premiul Nobel pentru Pace, 1997 atrage atenţia asupra pericolului de folosire într-un război a unor drone cu un grad ridicat de autonomie, drone care deja sunt testate în laboratoarele armatei americane şi, după cum se zvoneşte, în două, trei decenii, vor fi fabricate în serie.
Insuportabila vină
Brandon Bryant, 27 de ani, ani, fost programator – operator, ce a lucrat cu dronele, actualmente bolnav de sindromul de stres post-traumatc (PTSD, în engleză), care a lucrat între 2006 – 2011 la baza militară din Nevada şi a fost trimis pe frontul din Irak, de o lună de zile tot repetă, obsesiv, aceaiaşi poveste în mass media nord-americană: „Stăteam în cabina climatizată din Nevada, urmărin zborul unei drone ce ataca la peste 10.000 de kilometri distanţă, în Afganistan. Pe ecranul de urmărire, dacă vrei, poţi vedea clar ce se-ntâmplă la sol. Am văzut cum doi dintre cei trei afgani atacaţi erau morţi. Al treilea, deşi îşi pierdude piciorul drept, continuă, chinuit, să se deplaseze, fără să ţină cont de sângele ce curgea abundent. După câteva minute a murit şi el, după ce ajunsese să se târască pe sol. Pe ecranul de supraveghere al efectelor atacului dronelor, poţi vedea totul în detaliu, dacă este nevoie sau dacă vrei. Vedeam prin intermediul imaginii termice cum omul murea. Şi acum, treaz fiind, când închid ochii, văd fiecare pixel al imaginii omului ce murea. Eu sunt cel care am dirijat drona ucigaşă, eu sunt cel care dând comenzile n-am mai avut, în acele momente, niciun pic de rspect faţă de viaţa unui oamenilor”. Asemenea lui Brandon Bryant mai sunt şi alţi operatori care, după ce au renunţat să mai lucreze pentru armata americană, au devenit alcoolici, au insomnii, sunt incapabili să mai comunice normal cu oamenii. Asemenea lui Brandon Bryant, toţi se întreabă zilnic dacă nu cumva au ucis civili nevinovaţi în loc de ta-libani. Brandon Bryant este unul dintre cei care au rezistat mai mult psihic şi nervos, ucigând din scaunul său din Nevada, după cum mărturiseşte, 1.626 de oameni. Dar absolut toţi nu au mai putut suporta contrastul dintre viaţa liniştită din Nevada, pe care o aveau după ce terminau programul de lucru, şi violenţa sângeroasă declanşată cu dronele, văzută pe ecranul de control. Nu toţi sunt făcuţi să aibă sângele rece al unui Hitler sau Stalin. Apropos, povestea lui Brandon Bryant nu a fost niciodată publicată în Statele Unite, ci în Germania, de către revista „Der Spiegel”. Avea 20 de ani când s-a angajat în US Air Force. Primul şoc nu l-a avut în timp ce urmărea şi coordona atacurile din Afganistan, ci-n timp ce le coordona pe cele din Irak. Într-o zi nu a mai avut timp să prevină un grup de soldaţi americani ce intraseră brusc în raza de acţiune a unei drone. În altă zi, un copil irakian a fost reperat de o dronă şi făcut pulbere. Colegul, pentru a-l linişi, i-a spus că nu era un copil, ci un câine. Nu a crezut niciodată acest lucru, dar a râmas pe viaţă, în memorie, cu imaginea copilului ucis. Poveştile lui Brandon Bryant au fost o singură dată transmise de diferite posturi de televiziune nord-americane, dar de publicat, nu au fost publicate decât în Germania. Este şi aceasta o modalitate de a mobilizia opinia publică din UE împotrva folosirii dronelor, mai ales că povestea lui Brandon Bryant a fost preluată de presa scrisă din Franţa, ceea ce este suficient pentru a mări aria de răspândire a relatării.
Armata nord-americană este tot mai preocuptă de faptul că cei ce suferă de tulburări mentale, după ce au lucrat cu drone, este în creştere. Mai mult chiar, deoarece sindromul este totuşi deosebit în manifestările sale post-traumatice, specialiştii i-au dat denumirea de sindromul Bryant. Spre deosebire de piloţii de pe avioanele clasice de vânătoare, care după declanşarea atacului cu rachete pot pleca imediat, operatorii de drone nu au această posibilitate. După cum spune Brandon Bryant, nu numai că eşti prizonierul camerei în care te afli, dar pe ecran vezi totul, până la cel mai mic detaliu, chiar dacă imaginea este de natură termică. „Cu timpul, asta te afectează. Nu mai poţi rămâne întreg la minte”, declară Brandon Bryant. Oricum, în Statele Unite sunt 1.300 de bolnavi de sindromul Bryant, de patru ori mai mulţi decât în 2008. Pentru a mai drege lucrurile, fostul ministru al Apărării, Leon Panetta a propus anul acesta, în februarie, crearea unei medalii care să fie acordată celor ce luptă folosind dronele şi cyberespace-ul, dar în urma scandalului declanşat de către cei bolnavi de sindromul Bryant şi rudele lor, Chuck Hagel, succesorul lui Panetta, în aprilie, a renunţat. La ironie, rudele bolnavilor au propus să se acorde o medalie din aur masiv, „distinguished warfare medal” , erou născut mort, atârnând de o panglică în culorile steagului american, reprezentând o manetă de joc video Xbox. Cu toate acestea, nu este de râs când este vorba de efectele post traumatice ale folosirii dronelor.