Realitatea sistemului medical este cruntă. Spitalele destinate cazurilor COVID-19 se sufocă încet şi sigur, atât din lipsă de spaţiu cât şi din lipsă de cadre medicale. Ne confruntăm cu transmiterea susţinută pe scară largă a noului coron-avirus.
Dacă la începutul pandemiei COVID-19, majoritatea spitalelor să plângeau că duc lipsă de materiale sanitare de protecţie, astăzi, trăim vremuri mult mai crâncene. Nu mai sunt locuri în spitale şi nici medici de specialitate. Medicii sunt disperaţi şi abia mai fac faţă valurilor de pacienţi infectaţi care apar de la o zi la alta. Salvarea lor începe cu lupta de a găsi un pat liber. Cadrele medicale sunt aproape epuizate, iar infecţioniştii şi medicii de la Terapie Intensivă au lucrat fără pauză de la începutul pandemiei. În plus, medicii şi asistenţii sunt epuizaţi şi anunţă că dacă nu vin întăriri nu vor mai putea să facă faţă. Să nu mai vorbim şi de personalul din DSP-uri care şi el a a ajuns la capătul puterilor. Timpul este cel mai mare neajuns când vine vorba de anchetele epidemiologice.
în pofida avertismentelor vizând înrăutăţirea situaţiei, venite din partea oficialilor, oamenii nu mai ţin cont de recomandări şi se îmbulzesc, mulţi fără măşti, „ca chibriturile în cutie”. Ceea ce nu realizăm este faptul că putem ajunge în situaţia Italiei – spitalele vor ajunge supraîncărcate, şi atunci scapă cine poate.
Contrar strigătului disperat al medicilor, oamenii ignoră normele de protecţie şi invadează pieţele, spaţiile comerciale, mall-urile, staţiunile de la mare şi staţiunile montane.
Oameni buni, dacă acum, dăm dovadă de simţ civic şi responsabilitate putem să mai salvăm ce am pierdut dacă nu o să fie şi mai gravă situaţia. Dacă evităm aglomeraţiile sau ne izolăm de aglomeraţii, dacă purtăm mască, dacă igiena este respectată, dacă sunt respectate regulile de bază putem controla situaţia. Dacă nu, este posibil ca situaţia să scape de sub control.
Să nu expunem alte persoane la risc! Să nu ascultăm dezinformările care pun problema ca şi cum cel autizolat este în puşcărie. Să încercăm să protejăm comunitatea, să se respecte mai departe regulile de izolare din simţ civic, dacă se poate, şi să se lase la o parte toate aceste dispute care sunt iscate pe linie politică. Aici vorbim de o boală care se transmite, care îi poate pune pe unii în risc vital, să-şi piardă viaţă, să ajungă la terapie intensivă şi să nu iasă de acolo.
COVID-19: Apel la simţ civic şi responsabilitate
Date: