VIDEO. Focar de infecţie la „Brigitte Bardot din Potlogi” Şi-a transformat curtea într-o adevărată crescătorie canină şi-şi terorizează zilnic vecinii

Date:

adapost de caini ilegalPeste 60 de câini, o stăpână care încearcă să stăpânească din vorbă patrupedele, un miros pestilenţial, o lătrătură generală… şi totuşi cuvintele sunt prea puţine pentru a descrie ce se întâmplă într-o gospodărie din satul Pitaru, comuna dâmboviţeană Potlogi. În jurul a 60 de câini trăiesc laolaltă, în condiţii de care s-ar speria probabil şi maidanezii de la padocurile primăriilor din ţară. Un adevărat infern de mai bine de 5 ani, fără ca vreo autoritate a statului să ia cu adevărat atitudine faţă de aceste lucruri. Undeva la intrarea în satul Pitaru, pe strada principală, s-a mutat în urmă cu vreo cinci ani o pensionară din Bucureşti. Doamna a cumpărat o casă în zonă. A venit singură şi, potrivit vecinilor, la început nu avea decât vreo cinci patrupede. Treptat însă, animalele au devenit tot mai multe, şi se pare că aceste patrupede sunt aduse din Bucureşti, periodic, cu anumite dubiţe. Duhoarea degajată de fecalele câinilor, mai ales în zilele toride de vară, este insuportabilă. Tabloul pare unul desprins din filme. Zeci de animale trăiesc în curte, iar alte zeci, în spatele curţii. Dulăi în toată firea se plimbă prin curte ca pe maidan. La orice apropiere de poarta gospodăriei se declanşează o adevărată nebunie. Câinii latră înnebuniţi, se urcă pe garduri, apar de unde te aştepţi mai puţin. În urma sesizărilor făcute de vecini, femeia şi-a luat inima în dinţi şi, în spatele casei, vrea să transforme o grădină într-un padoc neautorizat. Chiar şi aşa imaginea generală, întărită de mirosul care îţi zgârie nările, adapost de caini ilegaleste una care alungă orice localnic din zonă: „Vreau să-i mut, deja amenajez în spatele grădinii. Nu ştiu câţi mai am. Nu reuşesc să-i număr… Şi dacă miroase urât, ce să le fac? O să-i mut, dar să ştiţi că eu dau cu clor, curăţ. Nu este focar de infecţie, dar miroase, că sunt animale, ce să le fac? Şi ei au porci, vaci şi le suport mirosul, aşa că şi ei să suporte mirosul câinilor”, a declarat Mărioara Drăghicescu, iubitoarea de câini. Deoarece cu vorba bună nu au ajuns la nicio înţelegere cu această doamnă, sătui de această situaţie, vecinii au reclamat-o la DSV şi la poliţie, dar se pare că nici acest lucru nu a speriat-o prea tare. De curând, au fost cei de la DSV Dâmboviţa şi au avertizat-o pe doamnă că este posibil să o pască o amendă de sute de milioane pentru faptul că nu are spaţii special amenajate pentru atâtea animale, dar mai mult nu au putut să facă, deoarece, în România, nu există deocamdată o lege care să limiteze deţinerea unui anumit număr de animale la curte: „Ne-a adus în pragul disperării. Nu ne-ar fi deranjat dacă avea 2, 3 câini în curte, dar, în 5 ani, a reuşit să adune în propria curte vreo 60 de câini, care, zi şi noapte, latră şi nu ne lasă să închidem un ochi. În plus, trebuie să suportăm un miros greu, înţepător, iar părul provenit de la aceşti câini este peste tot”, a declarat unul dintre vecinii iubitoarei de câini. „Este peste firea omenească. Nu mai putem trăi în asemenea condiţii. Toate aceste lucruri i le-am adus la cunoştinţă domnului primar, dar nimic nu s-a rezolvat. Mai vin două doamne cu o maşină, şi îi aduc câini, mâncare, e în legătură cu o fundaţie. Minte că din pensie ţine aceşti câini. Noi credem că este o afacere”, a declarat Tudor Petre. „Este un adevărat infern. Nu putem să lăsăm un geam, o uşă deschisă, că mirosul pătrunde. Lătrăturile, nu mai vorbim, şi ceea ce este mai grav, infectează pânza freatică, suntem la ţară, avem fântâni. Unii au posibilitate să cumpere apă de băut, alţii, nu. Un adevărat focar de infecţie”, a afirmat Ion Barbu. Legat de această „Brigitte Bardot din Pitaru”, nici măcar primarul din Potlogi nu are un cuvânt de spus la adresa patrupedelor mult iubite: „Sunt depăşit de siuaţie, exact – sunt depăşit de situaţie. Nu am cadru legal, că altfel aş putea interveni, dar trebuie să fiu apărat de lege”, a afirmat primarul comunei Potlogi, Catrina Niculae. Zilele acestea oamenii ajunşi în culmea disperării au depus o petiţie şi către Consiliul Local Potlogi astfel, încât, potrivit unor reglementări impuse de Consiliul Local privind deţinerea animalelor de companie, să se constituie contravenţie deţinerea unui număr mai mare de două animale de companie (câini) într-o gospodărie şi neasigurarea condiţiilor, îngrijirilor şi atenţiei necesare, ţinând cont de nevoile ecologice, în funcţie de specie şi rasă. În schimb, la acest moment, în ceea ce priveşte deţinerea animalelor de companie la curte, atât pe plan local, cât şi naţional, nu există o lege care să limiteze numărul de animale deţinute de către o persoană fizică. Drept urmare, această doamnă aşa a reuşit să-şi transforme curtea într-o adevărată crescătorie canină şi să-şi terorizeze zilnic vecinii, şi asta, fără să-i pese prea mult de consecinţe. Vecinii nu vor decât să poată inspira şi ei, la un moment dat, aer curat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!