Consilierul local Tudorică Răducanu, cu prilejul mai multor şedinţe ale Consiliului Local Municipal Târgovişte, le-a sugerat colegilor săi să treacă la treabă şi să îşi îndrepte atenţia spre problemele comunităţii. Săptămâna trecută, au avut loc două şedinţe. Prima, cea ordinară, a adus în atenţia publică conturarea unei noi alianţe politice – PDL-PNL-PPDD, care a produs răsturnări de situaţii. Pornind de la această situaţie, în debutul şedinţei extraordinare, desfăşurată, cum menţionam, tot săptămâna trecută, Tudorică Răducanu a avut un mesaj pentru colegii săi, rugându-i ca, în activitatea lor de consilieri, să nu mai primeze interesele de grup: „Când ne apucăm de lucru? Dacă consideraţi că trebuie să faceţi jocul altora, ar trebui să ne dăm demisia cu toţii. Ce facem aici? Despre ce vorbim? De la începutul activităţii şi până acum am avut ca subiecte Compania de Apă, Răducanu Tudorică, alegerea viceprimarilor. Nu contează la cine este puterea! Am venit aici să stăm să lucrăm pentru oameni. Dacă nu suntem în stare, atunci să ne dăm cu toţii demisia, să se organizeze din nou alegeri! Să terminăm cu jocurile de culise!”.