„Astăzi, la ora 17:00 ne vom reuni la stadion pentru reluarea antrenamentelor. Vom face prezenţa şi vom trece la treabă”, ne-a declarat antrenorul de la Flacăra Moreni, Marian Vasilache.
Flacăra a terminat ediţia trecută de campionat pe locul secund, cu 75 p, după Glorie Corneşti (locul 1, cu 81 p). De asemenea, a fost finalistă în Cupa României, unde a pierdut, cu 2-1, în faţa echipei Voinţa Pietroşiţa. Se consideră că, în sezonul care urmează să înceapă pe 17 august, echipa de pe malurile Cricovului Dulce porneşte ca favorită. Printre protagoniste se mai numărăr Atletic Fieni şi F.C. Aninoasa.
Lotul este alcătuit din: Păsărică, Ştefănoiu – Banu, Ciornovschi, A. Pârvu, A. Negrea, V. Petre, B. Negrea, Constantinescu, Iliescu, Grădinaru, Preda, Grozea, Vlădescu, S. Pârvu, Bălan, Acasandrei. în lot vor fi incluşi şi juniorii: Plăcintă, Palamariu, Andrei, Manea, Vişan, Cârnaru.
Fundaşul stânga, Iulian Tronaru e la dispoziţia echipei F.C. Municipal Târgovişte, împrumutul la Flacăra Moreni terminându-se în această vară. Mulţi jucători sunt nemulţumiţi că n-au primit drepturile financiare. Dar se spune că această problemă se va rezolva şi galben-albaştrii se vor pregăti în linişte.
Lângă Marian Vasilache va fi secundul Mircea Petrescu, care vor căuta să aducă echipa dintre sonde, în vârf de formă în timpul sezonului.
Flacăra Moreni Reîncepe astăzi antrenamentele
Date: