În Mexic, capete tăiate, pe toate drumurile

Trăim într-o lume caracterizată prin „frumuseţea” sângeroasă a violenţei. Mexicul contemporan este cel mai bun exemplu. în unul din ultimele sale romane, „La Voluntad y la Fortuna” („Voinţa şi norocul”), Carlos Fuentes pune un cap tăiat, părăsit pe una din plajele Pacificului, să vorbească: „Sunt capul tăiat numărul o mie, de la-nceputul anului, în Mexic. Sunt unul dintre cele cincizeci de capete tăiate, în această săptămână, al şaptelea din această zi şi singurul din ultimele trei ore şi un sfert”. Desigur, Carlos Fuentes, ca orice scriitor mexican ce se respectă, exagerează, dar în ultimii şase ani mexicanii, că vor sau nu, asistă la creşterea numărului de cazuri de asasinate, nu brutale, ci barbare, de data aceasta cuvântul barbar nemaifiind nici o exagerare, ci chiar redarea uneia dintre realităţile vieţii de zi cu zi mexicane. Ca să bage frica-n oameni, traficanţii de droguri lasă pe marginea şoselelor capete sau membre tăiate, uneori trupuri fără mâini şi picioare. Din 2007, guvernul mexican, mai ales în nordul statului, a scăpat situaţia de sub control, fiind obligat, pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, să scoată-n stradă, pe lângă poliţie, jandarmerie şi armata. Cu toată această desfăşurare de forţe, în aceşti ultimi şase ani, în Mexic s-au înregistrat 50.000 de asasinate provocate de organizaţiile crimei organizate. După două decenii de relativă linişte şi calm social, brusc, Mexicul s-a reîntors la gradul crescut de criminalitate de acum douăzeci de ani, declară mass-mediei occidentale sociologul Roger Bartra. Din nou, remarcă Bartra, recurgerea la asasinat pentru intimidare a redevenit metoda preferată, dar modalitatea este cu totul şi cu totul diferită. Hector Aguilar Camin, ziarist mexican, director al săptămânalului „Nexos”, a publicat un articol de investigaţie socială, „Moartea la Veracruz”, dar nu în ţara sa, ci în Franţa, în publicaţia lunară „Le Point”, menţionând printre altele: „Sinistrul turneu al brutalităţilor, cu scopul de-a intimida duşmanul, nu mai are limite. Tinerii asasini încarcă imagini sau filmuleţe pe stick-uri USB cu atrocităţile lor pentru a le dovedi şefilor cât de eficienţi pot să fie”.
Domnia terorii
Profesorul de istorie, Enrique Krauze, directorul revistei „Letras Libres” scrie că mexicanii nu mai asistă la simplele şi clasicele reglări de conturi dintre cartelele drogurilor şi autorităţi. Acum, înainte sau după ucidere, victima este dezmembrată, iar după ce-şi dă sufletul, este decapitată cu machetta. Pe vremea revoluţiilor mexicane, la-nceputul secolului al XX-lea, mai spune Enrique Krauze, cei prinşi erau împuşcaţi la grămadă, dar niciodată trupurile nu le erau mutilate. Astfel, răpitorii mexicani, pentru faptul că dau dovadă de insensibilitate, au ajuns foarte apreciaţi şi solicitaţi profesional de grupurile de crimă organizată de pe întreg continentul american. Un ochi, o ureche, un deget sunt mesaje prin care se dă de-nţeles că victima nu mai are mult de trăit dacă răpitorii nu primesc ceea ce solicită. Enrique Krauze provine din una dintre familiile de polonezi care au apucat să ajungă în Mexic după invadarea Poloniei de către germani. După mulţi ani, Enrique Krauze a venit în Polonia, vizitând lagărele de exterminare. Reîntors acasă, Enrique Krauze a declarat că asasinii mexicani sunt mai răi decât cei nazişti. Semnificativă a fost şi reacţia poetului Javier Sicilia, fondatorul unei mişcări pacifiste mexicane. După ce i-a fost ucis fiul, iar asasinul a fost prins, poetul a cerut să vorbească cu cel ce-i luase zilele copilului. înainte de a i se face pe plac, poliţia i-a arătat fotografii cu portbagajele deschise a două maşini în care erau stocate capete decapitate, printre care şi cel al fiului său. Văzând fotografiile, poetul a refuzat să se mai întâlnească cu asasinul pe motiv că acesta nu mai are nimic uman în el. Cel mai bine a sintetizat şi caracterizat ce se-ntâmplă azi, în Mexic, regizorul Arturo Ripstein care a declarat că la tinerii mexicani se observă o fascinaţie necontrolată de a face rău, la unii dintre ei chiar de a chinui, de a tortura victima, înainte de a o ucide.
Revenind la Carlos Fuentes, considerat de mulţi cel mai mare scriitor în viaţă al Mexicului, acesta vede în această explozie de violenţă, nevoia de violenţă a mexicanului de rând, nevoie pe care acesta nu mai poate sau nu mai vrea s-o controleze. Este, consideră Fuentes, acea violenţă care s-a manifestat în timpul anilor de revoluţie mexicană, în 1910 şi 1920, între stat şi ţăranii catolici, cunoscuţi sub denumirea de cristeros. Asemenea revoluţiei franceze sau ruse, adaugă Fuentes, cea mexicană a fost foarte violentă, provocând moartea a un milion de persoane.
Pentru psihanalistul lacanian Benjamin Mayer, spectacolul membrelor tăiate te duce cu gândul la estetica mexicană a coşmarului baroc, fiind imaginea catolică a suferinţei trans-formată-n spectacol şi mesaj. Diferenţa este, precizează Mayer, că de data aceasta asasinii au atras în jocul lor şi mass-media ce a devenit cel mai bun vector de transmitere a mesajului lor către toată populaţia, cerându-i supunere totală.
în lucrarea sa din 1950, „Labirintul tăcerii”, considerată capodopera sa, poetul şi eseistul Octavio Paz, premiul Nobel pentru literatură, îi descria pe mexicani ca un popor ritual, rezervat, stoic, resemnat, răbdător în suferinţa sa. Paz vedea în mexicani poporul indiferent faţă de moarte, dar şi sedus de aceasta. Spre deosebire de Octavio Paz, regizorul Paul Leduc este cu mult mai mult cu picioarele pe pământ, considerând că mexicanii de azi nu mai au nicio legătură cu moştenirea de mentalitate lăsată de aztecii ce practicau sacrificiile umane. Pentru el, ceea ce se-ntâmplă acum în Mexic nu are nicio legătură cu aztecii, cum frumos şi literar crede Octavio Paz, ci cu drogul, mai exact cu vânzarea acestuia, mai ales la nord de Rio Grande, pe teritoriul Statelor Unite, ceea ce le permite multor mexicani să scape provizoriu, până sunt prinşi sau ucişi, de sărăcie.
Viva la corrupción
Cu toate dotările tehnice, în ciuda faptului că-n unele locuri americanii chiar au ridicat zid de beton la graniţa cu Mexicul, traficanţii de droguri şi arme tot găsesc locuri pe unde să treacă pentru a ajunge pe teritoriul din sudul Statelor Unite. Datorită faptului că, prin practicarea traficului de droguri şi arme, cartelurile au ajuns extrem de bogate putând să mituiască orice om din sistemul bugetar, mai ales în nord, de când au fost înlăturaţi columbi-enii, Mexicul a ajuns la mâna cartelurilor locale, ce impun cu violenţă legea lor. Profesorul de istorie, Lorenzo Meyer a explicat foarte bine când a spus că oligarhia mexicană născută din cele două revoluţii, cea din 1910, respectiv 1920, a concentrat în mâinile sale acumularea de capital, respectiv de profit, barând ascensiunea celorlalţi mexicani, cărora nu le-a lăsat decât posibilitatea de a fi săraci lipiţi pământului. în această situaţie, singura şansă de ascensiune socială, dată de acumularea de bogăţie, nu a fost decât cea oferită de traficul de droguri şi arme, trafic însoţit de violenţa sângeroasă.
Generaţia de aur a psihopaţilor
De exemplu, traficantul Joaquin „Chapo” Guzman, născut în satul Sinaloa, unul din foarte multele sate sărace din Mexic, a ajuns să figureze în clasamentul miliardarilor, alcătuit de revista „Forbes”, alături de compatriotul său, Carlos Slim, omul cel mai bogat de pe planetă, ce-a obţinut sutele de miliarde de pe urma privatizării telecomunicaţiilor. Motiv pentru care scriitorul Fabricio Mejia spune, la un moment dat, că, atâta timp cât „Forbes” confundă averea acumulată legal cu cea acumulată ilegat, atunci totul este permis. în realitate, Guzman este mic copil. Deşi nu figurează în clasamentul „Forbes”, se pare că cei mai bogaţi mexicani sunt membri grupuării sângeroase Zeta, formată de foşti soldaţi de elită ce au imitat tehnica de terorizare a grupării guatemaleze Kaibile, formată tot din soldaţi de elită, ce au aplicat, până-n 1996, împotriva guerillei, politica pământului ars şi al raderii de pe suprafaţa pământului a cătunelor bănuite de simpatii cu guerillele. Aşa cum Statele Unite plătesc scump cu existenţa pe teritoriul lor a psihopaţilor proveniţi din războaiele purtate-n Vietnam, Afganistan şi Irak, tot aşa plăteşte din greu America Latină după terminarea războaielor ei murdare. Scriitorul Fabricio Mejia a remarcat că toţi narco-traficanţii au angajat pe toţi tinerii soldaţi de elită care, după terminarea războaielor, ne-maiavând obiectul muncii, au rămas muritori de foame deoarece nu s-au mai putut integra social, singura specializare pe care o stăpâneau perfect fiind cea de-a ucide cu sânge rece. De asemenea, Elena Poniatowska, considerată marea doamnă a literaturii mexicane contemporane, trage un semnal de alarmă deoarece, în paralel cu generaţia tinerilor soldaţi de elită, rămaşi fără muncă fiindcă nu mai avea nimeni nevoie de ei, după terminarea unui război, vine puternic din urmă tânăra generaţie „ni-ni”. Aceasta, nereuşind să-şi desăvârşească studiile, nereuşind să se angajeze, foarte uşor a devenit carne de tun pentru narcotraficanţi.
Sărăcia naşte cruzimea
Un alt aspect, referitor la apariţia tinerei generaţii de asasini cu plată, extrem de sângeroşi, a fost scos în evidenţă de Hector Aguilar Camin, directorul revistei „Nexos” ce remarcă că manifestările sângeroase extreme sunt provocate de sărăcia extremă ce anulează sentimentul solidarităţii umane. Cu alte cuvinte, pentru a supravieţui, sărăcia îi face pe mexicani să nu mai ţină cont de nimic, să calce-n picioare orice valoare umană. Adică, se ajunge ca fiecare să fie doar pentru sine. în plus, frica de a nu trăi în sărăcie sau de a nu deveni sărac a favorizat în Mexic şi creşterea gradului de coruptibilitate. în Mexicul actual, nu în cel al telenovelelor atât de gustate mai ales de femeile cu un grad ridicat de imbecilitate, a corupe sau a te lăsa corupt, a ajunge asasin cu plată a devenit singura modalitate de a trăi bine. Referitor la aspectul corupţiei, cam aceeaşi este situaţia şi-n România de azi, şi cea care a fost a PDSR-ului, a CDR-ului, a PDL-ului, mai puţin creşterea gradului de criminalitate extrem de sângeroasă, ca-n Mexic. în rest, bugetarul din administraţia de stat este la fel de corupt şi-în România, şi-n Mexic. Dacă dăm la o parte toate comentariile cu pretenţia de a fi savante ale deformatorilor de opinie din mass-media, constatăm marele adevăr: sărăcia favorizează corupţia, iar aceasta la rândul ei întreţine sărăcirea populaţiei, cu toate promisiunile electorale, de altfel neonorate până la capăt sau deloc, ale politicienilor, cel mai nociv grup activ social, prin faptul că trăieşte de pe urma minciunii electorale şi a naivităţii poporului.
S-a constatat că sărăcia extremă îi determină pe mulţi mexicani să nu mai găsească niciun motiv de solidaritate nici în cadrul familiei, nici în cadrul Bisericii, nici cel puţin cu ocazia manifestărilor sportive. Sărăcia i-a adus la un grad de lăcomie de bani şi de egoism fără precedent în istoria Mexicului de după secolul al XIX-lea. Pentru mulţi, de situaţia socială actuală este de vină şi fostul preşedinte conservator Felipe Calderon care a cheltuit masiv din banii statului doar pentru lupta, de fapt războiul cu narcotraficanţii, dar n-a băgat niciun centavos în programe sociale de reducere a sărăciei, ca să nu mai vorbim de eradicarea acesteia, care-n Mexicul actual este practic imposibilă. Felipe Calderon a crezut că pompând masiv bani doar în lupta cu narcotraficanţii, va fi reales preşedintele Mexicului, dar, pe româneşte, a luat-o-n mână. Acum depinde ce va face noul preşedinte al Mexicului, Enrique Peña Nieto, membru al Partidului revoluţionar instituţional care şi el a promis că face şi va drege…
P.S.: narcotraficanţii i-au servit un advertisment lui Enrique Peña Nieto. Pe 4 mai au fost găsite 23 de cadavre: paisprezece, decapitate, nouă, spânzurate de podul Nuevo Laredo, unul din traseele importante ale narcotraficanţilor. Cu toate acestea, în data de 16 iulie, Miguel Angel Treviño, alias Z-40, şeful celui mai sângeros cartel al crimei din Mexic, Zeta, a fost capturat, în localitatea Nuevo Laredo, la frontiera cu Statele Unite, cu ajutorul marinei militare. Asta spune multe despre ce forţă de luptă au narcotraficanţii.