Echipa de lângă Curtea Domnească, chiar şi fără conducători, a susţinut sâmbătă, 20 iulie, un meci amical (primul al verii) cu Flacăra Moreni (locul 2, în Liga a 4-a). Târgoviştenii au câştigat cu scorul de 3-1 (Honciu din 11 m şi Cherchez 2 – Grozea din
11 m).
Ambele echipe au arătat că suferă la pregătirea fizică. Ritmul meciului a fost modest. Doar cele patru goluri marcate şi câteva faze mai alerte printre care o bară, la scorul de 0-0, a lui Grozea (20) şi un penalty ratat de Honciu (77) la 3-1, au mai alungat din amorţeală.
Noutăţile la Chindia sunt: Voinea (C.S. Ştefăneşti – Ilfov), Alexandru Roman (Urban Titu), Bogdan Dinu (Conpet Ploieşti). Au evoluat pentru Chindia, şi au făcut-o destul de bine, juniorii: Nisipeanu, Mădăran, Parghe, Stoica, Oprea.
După Petrea a venit la echipă şi Văduva. Pentru Chindia se anunţă un sezon cu senzaţii tari indiferent dacă evoluează în Liga a 3-a sau pe a doua scenă a fotbalului românesc. Jucătorii sunt nepregătiţi, la pământ cu condiţia fizică şi sub pământ cu moralul.
îi trebuie linişte şi stabilitate. îi trebuie cel puţin 3-4 jucători valoroşi.
în cea mai mare grabă să se facă un cantonament centralizat, cu antrenamente tari, un program de meciuri amicale şi bineînţeles bugetul. Dar acesta include ca echipa să aibă o conducere. Vraiştea n-atrage pe nimeni. Trebuie la conducerea clubului târgoviş-tean un om exigent şi activ. Acesta trebuie să aibă strategii şi un program exact care să întreţină permanent iluzia izbânzii. Chindia trebuie să se revigoreze într-o progresie constantă şi să nu mai pălească pe zi ce trece.
Chindia Târgovişte Trebuie să se revigoreze
Date: